Anunţ pentru consumatorii care vor să facă reclamaţii
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Marius Dunca, a anunţat luni că din 7 iunie se va schimba numărul la care consumatorii pot face sesizări şi reclamaţii către instituţie.
'Din 7 iunie, se schimbă numărul de telefon unde consumatorii pot sesiza sau face reclamaţii. Noul număr este 0219414 iar apelul este gratuit, momentan', a spus Dunca, într-o conferinţă de presă. Anterior, în cadrul aceleiaşi conferinţe, şeful ANPC a anunţat că instituţia a retras de la vânzare 200.000 litri de apă plată şi carbogazoasă cu etichetă neconformă, înşelătoare.
Sursa: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




