Potrivit unui comunicat al CNA, postul a încălcat prevederi conform cărora moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă. 

De asemenea, postul România TV a fost sancţionat cu somaţie publică pentru nerespectarea, în cadrul emisiunii "Ştirile România TV", ediţia din 24 mai, a prevederilor legislaţiei audiovizualului potrivit cărora furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte mai multe principii, printre care cel referitor la faptul că informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă. 

CNA a decis amendarea cu 5.000 de lei a postului Actualitatea TV din Paşcani pentru că la difuzarea ediţiei din 25 septembrie a emisiunii "Ştirile Actualitatea TV" nu a respectat prevederi conform cărora orice material înregistrat în care se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale trebuie să conţină şi opinia acesteia; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate trebuie precizat acest fapt. Postul a încălcat şi prevederi potrivit cărora furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte mai multe principii, printre care se numără acela referitor la asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii, se arată în comunicatul CNA. 

AGERPRES