Avansul economiei germane, cea mai mare din Europa, s-a majorat probabil în trimestrul doi din 2015, pe fondul redresării exporturilor, se arată în buletinul lunar publicat astăzi de Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), transmite MarketWatch. "Expansiunea activităţii economice în Germania s-a întărit probabil în trimestrul doi, datorită majorării cheltuielilor de consum, sprijinite de situaţia foarte bună de pe piaţa muncii şi de creşterea considerabilă a salariilor. În plus, exporturile s-au redresat semnificativ", se arată în raportul Bundesbank.

În iunie, instituţia estima o creştere a PIB-ului Germaniei de 1,5% anul acesta şi de 1,7% în 2016 şi în 2017. Şi industria se redresează, datorită creşterii comenzilor în lunile aprilie şi mai, în special a celor venite din afara ţării. După ce au scăzut în primele două luni ale anului, comenzile industriale au început să urce, arată datele statistice.

Analiştii susţin că poziţia fiscală solidă a Germaniei, situaţia foarte bună a pieţei de muncă, inflaţia scăzută, declinul semnificativ al preţului la ţiţei, deprecierea euro şi noile măsuri de politică monetară adoptate de Banca Centrală Europeană oferă măsuri suplimentare de optimism privind perspectivele celei mai mari economii europene în acest an.

Creşterea economiei Germaniei s-a situat la 0,3% în primul trimestru din acest an, iar analiştii se aşteaptă la un avans de 0,5% în perioada aprilie – iunie 2015. Comisia Europeană estimează că PIB-ul Germaniei va înregistra o creştere de 1,9% în 2015 şi de 2% în 2016, comparativ cu o expansiune a zonei euro de 1,5% în acest an şi de 1,9% anul viitor.

Sursa: AGERPRES