Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe şi-a completat declaraţia de avere la începutul acestei luni. Familia Bușe deține o casă de locuit pe o suprafaţă de 450 mp în Canada și trei autoturisme (2 Toyota Camry şi un Renault Koleo). Pe lângă depozitul în valoare de puțin peste 380.000 euro, familia Bușe și-a economisit sume consistente de bani în fonduri de pensii și o asigurare de viață. Peste 715.000 dolari canadieni a economisit familia Bușe în patru fonduri de pensii și puțin peste 62.000 franci elvețieni într-o asigurare de viață. Petru Sorin Bușe are şi datorii, respectiv un credit în valoare de 100.000 de dolari canadieni de la Royal Bank of Canada.
În 2015, ministrul Sorin Bușe a încasat 120.000 de euro de la Renault-Nissan Globale Management, iar soția acestuia a avut un salariu net în valoare totală de 102.000 dolari canadieni.