Românii care vor să instaleze, să modifice sau să înlocuiască integral sistemul de încălzire al locuinței, astfel încât să utilizeze energie regenerabilă, vor putea solicita de la stat o sumă de până la 8.000 de lei, prin programul Casa Verde, scrie avocatnet.ro.

Mai exact, persoanele fizice vor putea solicita până la 3.000 de lei pentru a instala panouri solare nepresurizate, până la 6.000 de lei pentru a instala panouri solare presurizate și 8.000 de lei pentru a instala pompe de căldură, dar numai de tipul aer-aer.

Cei ce vor să crească eficiența energetică a casei lor vor putea cere în acest an o sumă nereturnabilă de până la 40.000 de lei, prin intermediul programului Casa Verde Plus.

Proprietarii auto pot primi 6.500 de lei pentru înlocuirea mașinii uzate (programul Rabla) și până la 45.000 de lei pentru achiziția unei mașini electrice (programul Rabla Plus). Valoarea maximă a finanțării prin programul Rabla Plus se obține la cumpărarea unui automobil nou electric, și anume 45.000 de lei, cu condiția ca această valoare să nu reprezinte mai mult de 50% din valoarea totală a acestuia, iar pentru achiziția unui autoturism hibrid se pot obține 20.000 de lei.

Aceste două programe se pot cumula, astfel încât solicitanții se pot bucura de o finanțare de peste 50.000 de lei.