''Încep să mă gândesc că incertitudinea ne costă, că trebuie să mergem înainte și să activăm articolul 50 înainte de septembrie sau octombrie. Poate nu mâine, dar fără întârziere'', a declarat Farage pentru cotidianul francez Le Figaro.

Premierul britanic David Cameron a anunțat că va lăsa succesorului său, ce va fi cunoscut pe 9 septembrie, sarcina de a activa clauza de retragere a țării din blocul comunitar.

''Dacă nu este prim-ministrul cel care va face acest pas, cabinetul o poate face în locul său. Ar fi, de asemenea, rezonabilă înființarea viitoarei echipe de negociere cu UE'', a adăugat eurodeputatul eurofob.

''Poate exista compromisuri cu UE, inclusiv asupra unei eventuale contribuții britanice la bugetul Uniunii. Însă nu va fi un compromis în legătură cu ceea ce Europa numește libera circulație'', a subliniat el. ''Ceea ce ne-au cerut 17,5 milioane de alegători a fost să punem frână imigrației europene'', a explicat liderul UKIP, pronosticând că britanicii ''nu vor fi ultimii care vor părăsi UE''.

AGERPRES