Cei mai bogaţi oameni din lume, reprezentând 1% din populaţia globului, vor deţine în 2016 o avere cumulată echivalentă cu cea deţinută de restul de 99% din populaţia lumii. Cei înstăriţi îşi folosesc resursele şi pentru a influenţa deciziile politice în propriul lor beneficiu. Anul trecut în Statele Unite s-au cheltuit circa 400 de milioane de dolari în activităţi de lobby. Pe de altă parte există evaziunea fiscală pe scară extinsă practicată de mediul de afaceri, mai ales cu ajutorul paradisurilor fiscale.

În topul celor mai bogaţi oameni din lume se află şi o româncă. Este vorba de soţia miliardarului american John Paulson, Jenny. Nu se cunosc prea multe informaţii din timpul în care aceasta a trăit în România.  Ea a renunţat la cetăţenia română atunci când a fost naturalizată în SUA, iar din anul 2000 este căsătorită cu  John Paulson, miliardar care controlează compania  Paulson & Co şi cu care are două fete. Jenny Zaharia a fost asistenta personală a lui John, iar de când s-au căsătorit, apare rareori în public şi atunci la evenimente caritabile.

John Paulson, 59 de ani, are o avere estimată la 13,7 miliarde de dolari, fiind clasat pe locul 73 în topul celor mai bogaţi din lume, conform revistei Forbes.

Soţul româncei a dat lovitura odată cu criza imobiliară, pariind masiv pe colapsul pieţei imobiliare.  Astfel în 2007, Paulson&Co a obţinut un profit net de 15 mld. dolari, din care 4 mld. dolari au fost câştigurile personale ale lui John. Paulson a preluat în 2013 producătorul de piane Steinway pentru 512 milioane de dolari.