Investitorul are datorii de circa 295 mil. euro de pe urma proprietăţilor funcţionale din România. În vara anului trecut, compania a semnat un acord de finanţare în valoare de 220 mil. euro cu consorţiul de bănci format din Deutsche Pfanbriefbank, Erste Group Bank şi Raiffeisen Bank pentru refinanţarea centrului comercial AFI Palace Cotroceni din Bucureşti; toamna, a mai obţinut un credit de 32 mil. euro de la BCR pentru finalizarea clădirilor de birouri AFI Park 2 şi 3, la care se adaugă încă un împrumut de 13,4 mil. euro accesat la UniCredit Bank Austria pentru AFI Park 1. Pentru dezvoltarea mallului AFI Palace Ploieşti, compania a luat un credit de 30 mil. euro de la Raiffeisen Bank International Viena şi subsidiara Raiffeisen Bank Bucureşti.

CITIŢI ŞI Cum se construieşte un imperiu imobiliar cu bani împrumutați de la bancă

Primele trei clădiri de birouri din cadrul AFI Park au fost finalizate şi închiriate integral, iar ultimele două sunt în construcţie, urmând a fi terminate la începutul lui 2016. AFI Park 4&5, care totalizează 32.000 de metri pătraţi închiriabili, se întinde pe 12 etaje deservite de două parcări subterane cu 300 de locuri de parcare.

„Obţinerea acestei finanţări pentru ultima fază a construcţiei proiectului AFI Park ne arată, încă o dată, nivelul ridicat de încredere a comunităţii bancare în AFI Europe”, a declarat David Hay, CEO AFI Europe România.

Cele cinci clădiri din complex vor avea în total o suprafaţă închiriabilă de 70.000 mp. Spaţiile de birouri din AFI Park 1 sunt ocupate de companii precum Microchip, Cameron şi Sparkware Technologies, AFI Park 2 este complet închiriat de Electronic Arts. AFI Park 3, care a fost finalizat anul trecut, este ocupat în totalitate de TELUS International şi Endava România.