Tribunalul Dolj a dat un nou termen, pentru miercuri, 4 noiembrie, în dosarul în care este judecată contestaţia mandatului de primar al Craiovei al Olguţei Vasilescu formulată de craioveanul Petru Becheru, după ce acesta a depus o nouă cerere de recuzare a completului, prima fiindu-i respinsă marţi.

Totodată, la Curtea de Apel Craiova se judecă cererea de strămutare a dosarului de la Tribunalul Dolj, dar şi cererea de suspendare a apelului la Tribunalul Dolj până când se va da o soluţie la cererea de strămutare, următoarele termene fiind pe 10 noiembrie şi, respectiv, pe 5 noiembrie.

Alegerile locale au fost destul de problematice pentru fostul ministru al Muncii. Validarea mandatului de primar al Craiovei al Olguţei Vasilescu a fost contestată în instanţă de craioveanul Petru Becheru, pe motiv că “majoritatea absolută a craiovenilor nu o vor primar, în condiţiile în care peste 65% din voturile valabil exprimate au fost în favoarea altor candidaţi”.

Olguța Vasilescu s-a întors

Potrivit rezultatelor publicate de BEC, Olguța Vasilescu a câștigat detașat funcția de primar al Craiovei, cu un procent de 34,5%, revenind astfel la Primăria Craiova după ce, timp de patru ani de zile, a fost parlamentar, dar și ministru al Muncii.

Deși încă nu a apucat să își ia în primire noul mandat de primar, Olguța Vasilescu a anunțat un mega proiect.

Aceasta este decisă să dea lovitura la Craiova. Nu a mai avut răbdare și a făcut totul public. S-a semnat un contract de sute de milioane de euro prin care s-a dat drumul unui proiect de canalizare în oraș. Mai mult, Vasilescu susține că toate cartierele din periferia Craiovei vor avea parte de canalizare care se va realiza în următorii patru ani.

„S-a semnat primul contract pentru lucrarile de introducere a canalizarii in Craiova. Asa cum am promis, toate cartierele de periferie vor beneficia de canalizare in mandatul meu. Proiectul de canalizare si aductiune a Firului 2 Isvarna are o valoare de 445 milioane de euro si este initiat de mine in mandatul precedent”.

FOTO: Inquam Photos / George Călin