Pe site-ul primăriei a fost postat regulamentul achiziţionării de vouchere, după ce pe data de 30 iunie Consiliul general al Municipiului Bucureşti a adoptat o hotărâre privind proiectul "Biciclişti în Bucureşti", care are ca scop încurajarea mersului pe bicicletă şi utilizarea mijloacelor de transport nepoluante. 

Termenul limită pentru depunerea solicitărilor de participare la proiect este 10 august 2017. Proiectul se va derula până la 31 decembrie. 

Participanţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cetăţeni români, cu domiciliul sau reşedinţa în Capitală; vârsta minimă de 18 ani; să nu fie salariaţi ai Primăriei nici ai instituţiilor subordonate. După verificarea documentelor depuse de participanţi (formular de înscriere completat şi fotocopie după actul de identitate), lista beneficiarilor va fi publicată pe pagina de internet www.pmb.ro. 

Un participant nu va putea cumula mai multe vouchere. Totodată, beneficiarul unui voucher nu va putea participa la alte proiecte realizate de PMB care au acelaşi obiectiv. Voucherele vor fi expediate prin curier, iar în cazul în care nu pot fi înmânate de către curier vor fi returnate organizatorului. Voucherul va fi înmânat personal beneficiarului, la biroul de relaţii cu publicul al PMB, în baza unei notificări prealabile. 

Voucherul va fi folosit exclusiv pentru achiziţionarea de biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice şi dispozitive de tip Segway/Ninebot. În situaţia în care produsul achiziţionat are o valoare mai mică de 500 de lei pot fi achiziţionate, pe aceeaşi factură fiscală, mai multe produse din cele acceptate în proiect şi/sau accesorii: căşti de protecţie, dispozitive de iluminat şi semnalizare, sonerii, ciclocomputere. 

Dacă valoarea produsului este mai mare decât cea a voucherului, diferenţa va fi suportată de participant. Voucherul poate fi utilizat exclusiv de beneficiar, în baza actului de identitate, o singură dată, în perioada de valabilitate. El va putea fi folosit doar în magazinele participante, prevăzute în lista disponibilă pe site-ul PMB. 

Nu vor putea fi cumulate mai multe vouchere, aparţinând mai multor persoane, pentru achiziţionarea aceluiaşi produs. 

Pentru a deveni magazin participant, o societate comercială trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să comercializeze produsele vizate, dar nu de tipul second-hand; să aibă magazine în Capitală; să semneze un protocol de colaborare cu PMB. 

Magazinele participante vor depune lunar spre decontare voucherele colectate, iar plăţile vor fi făcute în cel mult 30 de zile. Conform protocolului, magazinele participante se angajează să nu crească în mod artificial preţurile produselor comercializate. 

Cetăţenii se pot înscrie în proiect, la Centrul de Informare şi Documentare pentru Relaţia cu Cetăţenii, din Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 42. Program de lucru: 8.30-18.30, de luni până vineri. Agenţii economici sunt invitaţi să se înscrie până pe 31 iulie, ora 16.00, prin e-mail la adresa: [email protected] 

SURSA: Agerpres