Vlăduța Lupău a primit un diagnostic de la medicul din Paris

Cu câteva zile în urmă, Vlăduța Lupău își anunța fanii că pleacă la Paris, cu speranța că va găsi un medic care să îi pună diagnosticul corect, după mai mulți ani în care s-a confruntat cu aceeași problemă.

Cântăreața a postat un mesaj pe rețelele de socializare prin care informa că un medic din Paris i-a pus un diagnostic.

Pe Instagram, Vlăduța a mărturisit că medicul din Paris, la care a mai fost și în trecut, i-a spus că are hernie hiatală, o afecțiune care provoacă, printre alte simptome și tuse.

„Am venit la Paris, sufăr de o tuse cronică de ani întregi. Am scăpat de ea, când uterul a împins stomacul în sus (…) Am consultat în ultimii 7-8 ani mai mulți medici. La alergolog, alergiile pe piele, din sânge, la tiroidă, nu am avut nimic. La plămâni, radiografii (…) Cică tușești psihic. Nici vorbă”, a spus Vlăduța Lupău, pe Instagram.

Corzile vocale ale Vlăduței Lupău au fost afectate

Artista a mai spus că medicii au refuzat să o opereze pentru că este vorba de o problemă care poate fi rezolvată, în timp, cu tratament.

Cu toate acestea, Vlăduța Lupău a spus că și-ar dori să scape pentru totdeauna de această problemă, de aceea, și-a întrebat medicul dacă poate să fie operată.

Ulterior, doctorii i-a confirmat faptul că, în urma acestei afecțiuni, și corzile vocale i-au fost afectate.

„Mi s-a confirmat hernia hiatală și nu vor să mă opereze, deși eu insist să mă operez, pentru că nu aș putea trăi așa. Am venit la Paris și nici el nu vrea să mă opereze, pentru că hernia asta hiatală este mică și mi-a dat un tratament. Am două plase de medicamente (…) O să acționez și pe tuse, și pe reflux, și pe alergii, deși alergii nu am, dar să fiu sigură și pentru corzile vocale, pentru că, corzile mele vocale sunt afectate”, a mai spus artista, în mediul online

,,Am cheltuit zeci de milioane degeaba”

Cântăreața afirma cu puțin timp în urmă, că medicii din România i-au pus diferite diagnostice, însă niciunul nu era cel corect. Aceasta a cheltuit zeci de milioane pentru a rezolva problema de sănătate pe care o are.

”M-au prostit ani buni medicii din România că am astm sau alergii și am cheltuit zeci de milioane degeaba”, a subliniat vedeta.