Vladimir Putin a fost acuzat, printr-un mandat emis de CPI, de crimă de război în cazul deportării ilegale a sute de copii din Ucraina

Armenia, unul dintre aliații tradiţionali ai Rusiei ale cărui legături cu Moscova s-au deteriorat de când Putin a ordonat invadarea Ucrainei, face demersuri pentru a deveni stat parte la Statutul de la Roma, ceea ce ar aduce statul caucazian sub jurisdicţia CPI.

RIA a citat o sursă din Ministerul rus de Externe, conform căreia Moscova consideră inacceptabile planurile Armeniei referitoare la CPI.

Rusia a avertizat Erevanul cu privire la „consecinţele extrem de negative” pentru relaţiile bilaterale dacă îşi va duce la îndeplinire planul, care va trebui ratificat de Parlamentul armean după primirea aprobării din partea Curţii Constituţionale.

Rusia nu acceptă aderarea Armeniei la Curtea Penală Instituțională și argumentează că vor avea loc consecințe pentru fosta țară aliată

„Moscova consideră că planurile oficiale ale Erevanului de a adera la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale sunt absolut inacceptabile pe fondul recentelor mandate ilegale şi nule din punct de vedere juridic ale CPI împotriva conducerii ruse”, potrivit sursei.

După aceste afirmații, nu a existat nicio reacţie imediată din partea Armeniei.

Care este potențialul acestui mandat? Mandatul CPI are potenţialul de a complica planurile de călătorie globale ale preşedintelui Putin dacă ţara în care doreşte să călătorească este parte oficială la Statutul de la Roma.

Preşedintele rus ar putea călători în acest prin țări precum Africa de Sud şi Turcia. Liderul de la Kremlin a călătorit în trecut în ţări din fosta Uniune Sovietică, inclusiv în Armenia, unde Rusia are trupe de menţinere a păcii şi o bază militară.

Legăturile Moscovei cu Erevan s-au deteriorat în ultimele luni

Armenia acuză eşecul Rusiei de a susţine pe deplin respectarea tratatului de încetare a focului din 2020 pe care l-a negociat cu Armenia şi Azerbaidjan pentru a pune capăt războiului asupra regiunii cu populaţie armeană Nagorno-Karabah din Azerbaidjan. Moscova a apărat acţiunile forţelor sale de menţinere a păcii, care până acum nu au intervenit pentru a pune capăt la ceea ce Armenia consideră că este o blocadă parţială a activiştilor azeri din Nagorno-Karabah.

Rusia are încheiat un pact de apărare reciprocă cu Armenia şi este un agent de putere tradiţional în regiunea Caucazului de Sud, dar se confruntă cu o concurenţă crescândă pentru influenţă din partea Statelor Unite, Uniunii Europene şi Turciei.