Cei doi premieri vor avea convorbiri, apoi vor face declaraţii de presă comune.

Tot mâine, prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, va fi primit, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Traian Băsescu, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

România s-a numărat printre primele state care au stabilit relaţii diplomatice cu Statul Israel, creat la 14 mai 1948, ca urmare a hotărârii Adunării Generale a ONU din 29 noiembrie 1947.

La 11 iunie 1948, relaţiile diplomatice au fost stabilite la nivel de legaţie.

În urma războiului arabo-israelian din iunie 1967, România a fost singura ţară din Europa Centrală şi de Est care şi-a menţinut legăturile diplomatice cu Israelul.

La 17 august 1969, legaţiile au fost ridicate la nivel de ambasadă.

De-a lungul anilor, relaţiile politico-diplomatice, culturale şi economice dintre România şi Statul Israel au cunoscut o evoluţie ascendentă.

Înainte de 1989, momente deosebite în cronica relaţiilor bilaterale au înscris vizitele primilor miniştri Golda Meir, din 4-7 mai 1972, Menahem Begin, din 26-30 august 1977, şi Itzak Shamir, din 17-20 august 1987.

Până în 1990, între România şi Israel nu au avut loc vizite la nivel de şef de stat, primul contact la nivel înalt concretizându-se în perioada 2-5 septembrie 1991, prin vizita de stat a preşedintelui Ion Iliescu. Acesta a mai efectuat o vizită în perioada 22-24 martie 2004. Preşedintele Emil Constantinescu a efectuat o vizită între 3 şi 7 ianuarie 2000, iar preşedintele Traian Băsescu a efectuat o vizită de stat în Israel, la invitaţia omologului său, preşedintele Shimon Peres, în perioada 31 mai-2 iunie 2009.

Prima vizită a unui preşedinte israelian în România a avut loc în perioada 11-13 august 2010, când preşedintele Shimon Peres s-a aflat într-o vizită de stat, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu.

Relaţiile la nivel de prim-miniştri au la bază vizitele oficiale efectuate în Israel de Victor Ciorbea – la 2 noiembrie 1997, Radu Vasile – între 2 şi 5 august 1998, şi Adrian Năstase – în perioada 16-18 iulie 2001. Între 15 şi 17 martie 2005, premierul Călin Popescu Tăriceanu a efectuat o vizită în Israel, prilejuită de inaugurarea unei noi aripi a Memorialului Yad Vashem de la Ierusalim.