Viorica Dăncilă, trădată din interior! Cine a votat împotriva premierului

Viorica Dăncilă, trădată din interior! Cine a votat împotriva premierului
Publicat de Ancuța Paraschivoiu la 23 iulie 2019, 13:40

Viorica Dăncilă a fost aleasă candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale, astăzi, în Birou Politic Național. Premierul a fost trădat de doi membri din PSD.

Este vorba despre Paul Stănescu, liderul PSD Olt, și Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui. Aceștia sunt singurii care au votat împotriva sa. Propunerea va fi validată în CEx. Înaintea ședinței, Gabriela Firea și-a anunțat retragerea din cursă.

„Aşa cum în viaţa personală dragoste cu de-a sila nu se poate, eu am vrut să fac un bine partidului – sau eu aşa am considerat că e bine pentru partid. Dacă colegii mei, în majoritate covârşitoare, nu consideră că această cale e potrivită pentru ei şi doresc o altă variantă, nu pot decât să accept votul. Sau poate nu se va ajunge neapărat la vot. (…) Eu voi spune colegilor mei cum am văzut şi cum văd lucrurile şi care sunt atuurile mele, pentru a deveni candidatul la alegerile prezidenţiale ale PSD. Fireşte, ideal ar fi fost să avem o alianţă cu ALDE şi Pro România. Înţeleg din negocierile care s-au purtat ieri că aceasta nu este posibilă, ce puţin pentru primul tur. Poate, eventual, pentru al doilea tur. Eu nu pot să impun ceva colegilor mei. Nu ştiu, poate va veni vreodată şi vremea mea, să spunem. Normal este să respect decizia colegilor”, a declarat primarul Capitalei.

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Ancuța Paraschivoiu

Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.