Din motive ce au tinut de decizie politica, si nu de criterii economice, programul a fost declarat un succes si inchis in anul 2000, cand Guvernul roman a primit toate cele 300 de milioane de dolari promise. Restanta autoritatilor romane reprezenta 23 de societati aflate pe butuci, cu un numar disproportionat de mare de angajati, cu pierderi imense, fara piata si fara comenzi. De frica sindicatelor si in absenta vointei politice, toate cele 23 au fost lasate sa se taraie de pe o zi pe alta si fac parte astazi din mult mediatizatul program de disponibilizari.
Dar nu grija pentru productia de tractoare si de autocamioane a determinat autoritatile sa anunte concedierile, ca parte din incercarea de a atrage investitori straini la respectivele uzine. Adevarul adevarat este ca Ovidiu Musetescu, alaturi de Guvernul roman, s-a angajat sa vanda companiile restante din PSAL I pana la jumatatea acestui an. Ceea ce inseamna ca graba de a da oamenii afara are legatura doar cu angajamentele fata de Banca Mondiala si FMI, si nu cu vreun calcul economic. Asa se explica viteza cu care a fost luata decizia si varianta adoptata: concedierea cu plati compensatorii este cea mai comoda dintre toate, pentru ca presupune un fel de mituire a viitorului somer, prin plata a cateva zeci de milioane deodata.
In 1997, in Valea Jiului, Victor Ciorbea a experimentat platile compensatorii. Ceea ce la inceput a parut un enorm succes, pentru ca muncitorii insisi ajunsesera sa ceara sa fie disponibilizati, s-a transformat intr-o tragedie: cand banii s-au epuizat, mii de oameni s-au trezi fara nici o posibilitate de intretinere. A fost nevoie de sase ani pentru ca Valea Jiului sa-si revina din punct de vedere economic. Cateva lectii simple au fost ignorate de atunci: ideea ca disponibilizatii vor deveni peste noapte oameni de afaceri este o aberatie pentru 90% din cazuri; banii pentru plati compensatorii ar putea fi mult mai bine folositi pentru un program coerent de creare de locuri de munca; atunci cand rata somajului intr-o zona data va creste brusc, economia privata din zona va fi impinsa catre faliment, prin reducerea puterii de cumparare. Nici una dintre aceste lectii nu a fost luata in calcul de Guvern sau de Ministerul Muncii.
Cei peste 20.000 de oameni care isi vor pierde locurile de munca sunt lasati la voia intamplarii, pentru ca principalul responsabil, Ministerul Muncii prin agentiile de plasare regionale, se declara depasit de situatie. Sistemul care i-a protejat atatia ani de zile, le-a marit salariile si le-a satisfacut revendicarile ii expulzeaza acum ca pe niste masele stricate: ei sunt motivul pentru care uzinele nu pot fi vandute. O data eliminati, totul va merge ca pe roate, investitorii straini se vor imbulzi, si Roman sau Tractorul vor renaste. Aceasta imagine este o iluzie: cele doua societati brasovene, la fel ca celelalte cuprinse in programul de concedieri, au mai dat oameni afara, fara a rezolva mare lucru. O firma cu trei angajati poate intra in faliment la fel de repede ca una cu 3.000, daca managementul este asigurat de oameni nepotriviti. Adevarul este ca toti acesti muncitori nu sunt decat victime colaterale ale experimentelor economice facute pe ultima suta de metri.
