Putem fi ajutaţi, împrumutaţi, sfătuiţi, dar nu va munci nimeni în locul nostru.
Un-doi-trei, un-doi-trei!… îmi sună şi acum în ureche vocea mamei care încerca să mă înveţe cum se dansează valsul. Un-doi-trei, a bătut tactul în săptămâna dinaintea Paştelui domnul Dominique Strauss-Kahn, şeful FMI, în vizita oficială la Bucureşti. Unu, prezentarea pentru studenţii de la ASE cărora le-a explicat criza financiară mondială şi eşecul capitalismului în a-şi controla propria inimă: sistemul bancar. Doi, un discurs în Parlamentul României, în cadrul căruia a reamintit politicienilor şi în special membrilor Guvernului că responsabilitatea măsurilor economice le aparţine. Trei, vizita la preşedintele Băsescu: criza nu a trecut, pe fiscalitate stăm rău, ne mai întoarcem în două luni să vedem cum vă faceţi temele. Un-doi-trei, ni s-au reamintit condiţiile în care putem intra în zona euro: deficit bugetar sub 3% (anul trecut a fost de 7,4%), o variaţie de cel mult 15% a leului (aici stăm bine datorită politicilor BNR) şi o datorie publică de sub 60% din PIB (tocmai am împrumutat de la FMI şi UE 20 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă aproape dublarea datoriei publice acumulate între 1990 şi 2010).
Domnul Strauss-Kahn nu a criticat Guvernul sau reformele recente. A fost elegant şi reţinut în calificative la adresa performanţelor economice. Vizita sa, alături de distinsa sa consoartă, jurnalista Anne Sinclair, a fost mai mult una de imagine. Iar presa străină nu a pierdut ocazia de a transforma pentru o zi Bucureştiul în centrul economiei globale. Cei care aşteptau după vizită nota la o lucrare de control au fost dezamăgiţi. Nivelul de top al protagonistului cerea un cu totul alt protocol. Şeful FMI nu putea avea atitudinea unui profesor care să ne prindă cu copiuţe la examen şi cu temele nefăcute. Cei care sunt familiarizaţi cu baletul diplomatic de la acest nivel au remarcat însă lipsa totală de complimente la adresa performanţei Guvernului. Ba mai mult, am primit câteva observaţii foarte directe cu privire la faptul că actuala generaţie politică se cam întinde la cheltuieli pe banii generaţiei următoare. Remarcă recepţionată exact şi în plină figură de către studenţii la ASE prezenţi la conferinţă şi citaţi de Ziarul Financiar. Cu ce am rămas după vizita oficialului FMI? În primul rând, cu ideea că nu ne va rezolva nimeni altcineva problemele. Putem fi ajutaţi, împrumutaţi, sfătuiţi, dar nu va munci nimeni în locul nostru. Banii luaţi trebuie înapoiaţi cu dobândă. Adică, în viitor va trebui să muncim şi pentru tot ceea ce irosim acum. Oricâte piruete am face şi cu oricâtă graţie, nimeni nu ne va scuti de faptul că trebuie să plătim taxe în valoare de cel puţin aceeaşi sumă precum cea pe care o cheltuim. Nu putem, ne împrumutăm. Cât mai avem cu ce garanta. Iar datoriile le transferăm deja de acum nepoţilor.
Valsul lui Strauss-Kahn a sunat armonios chiar şi pentru preşedintele Băsescu. Omul a intrat în ritm – un-doi-trei! – şi a înţeles paşii următorii după împrumut: disponibilizări şi creşterea taxelor. Iar dacă nu ne mişcăm repede şi cu graţie, nu-i nimic. Mai încercăm o rotaţie. Începe cu un nou împrumut de la FMI.
Claudiu Şerban, director general Editura Evenimentul şi Capital
