Banca Naţională a Ungariei (NBH) va duce programul său de achiziţii de active, în valoare de 2,5 miliarde de dolari, la un nou nivel, având în vedere că se pregăteşte să cumpere obligaţiuni emise de o companie deţinută de una dintre entităţile băncii centrale a Ungariei, transmite Bloomberg.

Chiar dacă toate băncile centrale au ajuns în teritorii neexplorate pentru a furniza stimulente, un exemplu fiind Banca Centrală Europeană care cumpără obligaţiuni corporatiste direct de la emitent, niciuna nu a cumpărat în mod direct obligaţiuni emise de o companie afiliată unei bănci centrale.

”Un nou nivel de risc”

În plus, tranzacţia ar veni la scurt timp după o altă propunere a guvernatorului NBH, Gyorgy Matolcsy, care vizează furnizarea de credite ipotecare direct către viitorii proprietari de locuinţe, testând un alt tabu referitor la acordarea de credite direct de către băncile centrale.

“Banca centrală a Ungariei s-a aventurat într-un teritoriu periculos cu achiziţiile sale de pe piaţa primară, care a adăgat un nou nivel de risc”, spune economistul Peter Rona, care anterior a făcut parte din consiliul de supervizare al NBH.

Potrivit Bloomberg, Banca Naţională a Ungariei se pregăteşte să cumpere obligaţiuni emise de GTC SA, un dezvoltator imobiliar cu sediul în Polonia. Însă această companie este controlată de Optima Zrt., un fond înfiinţat de Banca Naţională a Ungariei pentru a gestiona suma de un miliard de dolari pe care a alocat-o pentru fundaţiile sale.

Măsuri neortodoxe care au contrazis gândirea monetară tradiţională

Fundaţia “şi companiile pe care le deţine sunt entităţi legale autonome care sunt independente de fondatorul lor, şi în consecinţă, deciziile lor sunt luate de directori care sunt independenţi de banca centrală”, a informat Banca Naţională a Ungariei.

Această tranzacţie reprezintă un nou punct de referinţă pentru guvernatorul NBH, Gyorgy Matolcsy, care este renumit pentru eliminarea barierelor dintre Guvern şi banca centrală. Matolcsy a promis că va sprijini politica economică a premierului Viktor Orban, în echipa căruia a lucrat anterior ca ministru, prin măsuri neortodoxe care uneori au contrazis gândirea monetară tradiţională.

De la lansarea programului său de achiziţii de active în 2019, Banca Naţională a Ungariei a cumpărat obligaţiuni la peste 40 de companii, inclusiv compania de rafinare petrolieră Mol Nyrt., dezvoltatorul imobiliar Cordia International Zrt., un dealer de tractoare precum şi la compania care operează restaurantele McDonald’s din Ungaria.

Toate aceste obligaţiuni au fost achiziţionate de NBH de pe piaţa primară.