Un reputat medic avertizează! Lumea va deveni complet infertilă până în anul 2045

Shanna Swan, profesor de medicină clinică a mediului și sănătate publică în cadrul Școlii de Medicină Icahn de la Mount Sinai (New York), a ajutat la completare unui studiu de importanță majoră în anul 2017. Conform studiului respectiv, capacitatea de reproducere a numărului de spermatozoizi a scăzut cu cel puțin 50% în ultimele 4 decenii, în rândul bărbaților din țările vestice.

Luna trecută, aceasta a lansat o carte în care explică cum și de ce oamenii își pierd abilitatea de a se reproduce, transmite futurism.com

A fost înregistrat un declin abrupt de peste 50%

„Oamenii sunt conștienți că există o criză de sănătate reproductivă, însă spun că este cauzată de către sarcina întârziată sau stilul de viață, ci nu de chimicale. Vreau ca oamenii să înțeleagă că acest lucru este posibil. Nu spun că nu sunt implicați și alți factori”, a explicat Swan pentru sursa menționată. „Chimicalele joacă un rol important”, subliniază medicul.

Conform informațiilor descoperite de cercetători într-un studiu realizat în anul 2017, capacitatea de reproducere a numărului de spermatozoizi a scăzut de la 99 de milioane per mililitru, cât era în 1973, la 47.1 milioane per mililitru în 2011. Acest lucru reprezintă un declin abrupt de 53.4% în rândul bărbaților din țările vestice, precum Australia, Noua Zeelandă, America de Nord sau Europa.

Pericolul este prezent și în rândul femeilor

Potrivit celor spuse de Swan, unul din factorii principali sunt chimicalele care „interferează cu hormonii sexuali ai corpului. Ftalații, utilizați în fabricarea plasticului moale și flexibil, provoacă îngrijorare maximă. Sunt în fiecare dintre noi și probabil suntem expuși prin mâncare, deoarece utilizăm plastic în fabricarea, procesarea și împachetarea mâncărurilor.”

„Aceștia scad nivelul de testosteron și au cea mai mare influență pe partea masculină, un exemplu fiind reducerea capacității de reproducere a numărului de spermatozoizi”, avertizeză medicul. Totuși, efectele negative îngrijorătoare sunt prezente și în rândul femeilor.

„Sunt dăunători și pentru femei. S-a dovedit că scad nivelul libido-ului și cresc riscul de pubertate prematură, insuficiență ovariană, pierdere de sarcină și naștere prematură”, completează aceasta.

În acest context, Shanna Swan susține că scăderea ratei de fertilitate nu poate fi rezolvată prin terapii reproductive, precum fertilizarea in vitro. De fapt, reprezintă un pericol pentru întreaga umanitate. Aceasta estimează că lumea va deveni complet infertilă până în anul 2045, potrivit cifrelor din studiile respective.

„Starea actuală a lucrurilor nu poate continua pentru mult timp, fără a pune în pericol supraviețuirea umană”, a scris Swan în cartea sa.

Sursă foto: Dreamstime