La cursul susţinut la Facultatea de Chimie de la Universitatea Naţional Autonomă din Mexic (UNAM), profesorul în vârstă de 71 de ani a considerat probabilitatea ca 'foarte îngrijorătoare'. 'Jucăm ruleta rusească cu singura planetă pe care o avem', iar dacă temperatura creşte la acest nivel, 'fapt ce nu s-a întâmplat în milioane de ani', va avea consecinţe catastrofale, a avertizat el.

"Nu va dispărea omenirea, dar civilizaţia şi societatea aşa cum o cunoaştem, da", a prognozat el. Acest lucru presupune nu doar costuri economice, ci şi implicaţii etice şi morale. "Nu putem lăsa generaţiilor viitoare o planetă în care să fie mai greu să existe o calitate a vieţii aşa cum o avem astăzi", a declarat Mario Molina.

Cercetătorul a considerat că problema este globală, având în vedere că societăţile emit gaze care schimbă compoziţia chimică a atmosferei şi care duc la modificarea climei, astfel încât el a lansat un apel pentru o schimbare încă de acum a direcţiei.

Protocolul de la Montreal, care a intrat în vigoare din 1989 şi care prevede stabilirea de obiective privind reducerea producţiei de substanţe ce afectează stratul de ozon, "demonstrează că omenirea se poate pune de acord pentru a rezolva probleme globale", a reamintit Molina. AGERPRES