Acesta se amuză pe seama lui Liviu Dragnea și precizează că replica sa favorită este ”Eu nu știu, nu am făcut eu”. Tudose susține că așa ”îi duce cu preșul pe unii”.

”Omul ăsta dacă te vede fericit i se face rău. Dacă te vede fericit îl ia ficatul (…) Nu-ți vine să crezi așa ceva! Un om de felul ăsta nu-ți vine să crezi că există. Fericirea cuiva îi provoacă scăderea globulelor roșii”, a spus Tudose, în cadrul emisiunii ”România 9”, de la TVR.

Fostul premier a vorbit și de statul paralel.

„Statul paralel e el! Daca faceam doctoratul la medicina mi-l semna dl rector Popa? Poate ar fi bine sa o faca toti (sa studieze la SRI – n.r.), daca Dragnea avea un minim interes pentru securitatea nationala, nu taia bugetele la servicii”, a spus Tudose la TVR 1.

Acesta a vorbit și despre schimbarea sa din funcție.

„Stiam dinainte, au fost 7 intalniri zonale, au fost intalniri seara, la gura sobei. Mi-au spus colegii ca le zicea Dragnea ca nu mai e cu noi, este cu statul paralel”, a declarat Tudose.

În anul 2010, Mihai Tudose a obținut titlul de Doctor în domeniul Ştiinţe Militare şi Informaţii, Protecția infrastructurilor critice, la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” din cadrul SRI. Peste doar un an a fost cooptat ca lector universitar la academia SRI în domeniile Protecția infrastructurilor critice și Strategii de securitate si apărare, iar în 2013 avansează pe funcția de conferențiar universitar la academia SRI pe Protecția infrastructurilor critice și Securitate națională și euroatlantică.

Te-ar putea interesa și: