UE nu recunoaşte pașapoartele rusești emise cetățenilor din Ucraina

Josep Borrell, șeful diplomației europene, a anunțat miercuri că UE nu va recunoaște pașapoartele rusești emise cetățenilor ucraineni. Acesta a precizat că acțiunile Guvernului de la Moscova constituie „încă o încălcare flagrantă” a suveranităţii Ucrainei.

„Noua legislație rusă care simplifică acum procedura pentru toți ucrainenii de a obține cetățenia rusă este încă o încălcare flagrantă a suveranității Ucrainei, legată de războiul ilegal al Rusiei. UE nu va recunoaște aceste pașapoarte”, a scris miercuri Josep Borrell, pe contul său de Twitter.

„Uniunea Europeană condamnă ferm decretele prezidențiale ruse din 25 mai și 30 mai, care simplifică procesul de acordare a cetățeniei ruse și de eliberare a pașapoartelor ruse cetățenilor ucraineni din regiunile Herson și Zaporizhzhia care se află temporar sub controlul militar al trupelor invadatoare rusești, precum și copiilor ucraineni fără îngrijire părintească și persoanelor cu incapacitate legală din regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporizhzhia.

Uniunea Europeană nu va recunoaște aceste pașapoarte, emise ca parte a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Uniunea Europeană condamnă cu fermitate orice încercare a Rusiei de a înlocui administrațiile ucrainene legitime și alese în mod democratic. Uniunea Europeană condamnă, de asemenea, încercările de a introduce rubla rusă ca monedă paralelă cu hrivna ucraineană, precum și încercările de a impune programe și materiale educaționale rusești și de a schimba limba de predare în școlile din acele părți ale regiunilor Herson și Zaporizhzhia care sunt în prezent sub controlul ilegal al forţelor armate ruse invadatoare.

Orice încercare de a modifica statutul unor părți ale teritoriului ucrainean reprezintă o încălcare clară a dreptului internațional, a Cartei ONU și a Constituției Ucrainei, subminează și mai mult suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și nu vor fi recunoscute de Uniunea Europeană.

Rusia, conducerea sa politică și toți cei implicați în încălcări ale dreptului internațional și ale dreptului internațional umanitar, vor fi trași la răspundere pentru aceste acțiuni ilegale”, potrivit site-ul oficial al Consiliului European.

Rusia spune că „foarte mulți ucraineni doresc cu adevărat să devină cetățeni ruși”

Amintim faptul că, luni după-amiază, Vladimir Putin a semnat un decret prin care a simplificat procedura de primire a cetăţeniei ruse pentru locuitorii din Ucraina.

Marți, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a vorbit despre acest decret. El a explicat că acest document este extrem de important deoarece mulţi ucraineni îşi doresc cetăţenia rusă. Totodată, el a afirmat că operaţiunea militară specială a Rusiei nu este ţintită împotriva locuitorilor Ucrainei, ci împotriva regimului politic de la Kiev.

„Operațiunea militară specială nu este împotriva ucrainenilor, ci împotriva regimului. În același timp, foarte, foarte mulți ucraineni doresc cu adevărat să devină cetățeni ai Federației Ruse. Prin urmare, acest decret este extrem de important pentru un număr foarte mare de oameni”, a declarat marți Dmitri Peskov, potrivit agenției de presă TASS.