‘Aşteptăm restul de 12 miliarde la începutul anului viitor’, a afirmat Azarov, citat de Interfax-Ukraina, în deschiderea unei şedinţe a cabinetului său după ce marţi s-a aflat la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologul său rus Dmitri Medvedev.

Şeful guvernului rus anunţa în urmă cu o zi că, în virtutea acordului ruso-ucrainean semnat la Moscova săptămâna trecută, Rusia a cumpărat titluri de stat ucrainene în valoare de 3 miliarde de dolari, fondurile fiind transferate marţi către Ucraina, după cum a precizat ulterior ministrul rus al finanţelor Anton Siluanov.

Rusia şi Ucraina au semnat la 17 decembrie, la Moscova, în prezenţa preşedinţilor Vladimir Putin şi Viktor Ianukovici, o serie de acorduri care prevăd, între altele, cumpărarea de titluri de stat ucrainene de către Federaţia Rusă în valoare de 15 miliarde de dolari şi scăderea cu o treime a preţului la gazele naturale ruseşti livrate fostei republici sovietice.

Acordul a fost criticat de opoziţia proeuropeană de la Kiev, care susţine că preşedintele Ianukovici ar fi oferit drept garanţie pentru creditul rus mai mute obiective strategice ucrainene.

De amintit că, sub presiunile Moscovei, guvernul ucrainean condus de premierul Mykola Azarov a anunţat la 21 noiembrie suspendarea procesului de apropiere a Ucrainei faţă de UE şi relansarea relaţiilor comerciale cu Rusia şi cu alte state din CSI. Această decizie a provocat ample acţiuni de protest la Kiev. AGERPRES