Trăim deja al patrulea război mondial?! Cozmin Gușă: „Democrația va fi învinsă!”

Trăim deja al patrulea război mondial?! Cozmin Gușă: „Democrația va fi învinsă!”
Publicat de Dragos Cristian la 30 iulie 2022, 11:00

Invitat în cadrul podcastului „România lui Cristache”, analistul politic Cozmin Gușă vine cu o teorie nouă despre reașezarea forțelor în spatele frontului din Ucraina. Fostul strateg politic care i-a consiliat atât pe Adrian Năstase, cât și pe Traian Băsescu, consideră că Războiul Rece a fost, de fapt, al treilea război mondial, care a fost câștigat de lumea occidentală. Astfel, în aceste zile, trăim revanșa.

„E al patrulea război mondial în care, din păcate, democrația va fi învinsă. Țările care prosperă în acest moment, care se văd mai solide în acest moment, sunt țări lipsite de democrație. Rusia nu are democrație, China nu are democrație, Brazilia are un soi de democrație, India, nu mai e cazul…”, este de părere analistul politic.

Greșeala Statelor Unite: Retragerea din Afganistan

„Declanșatorul acestui fapt a fost retragerea jalnică din Afganistan. Acea retragere în degringoladă, cu multe victime, cu multă disperare, cu mulți oameni omorâți, cei care erau de partea americanilor, acea retragere de revenirea bruscă, peste noapte a talibanilor, ele au prăbușit în plin început de mandat al lui Biden, prestigiul internațional al Statelor Unite.”, consideră Cozmin Gușă

A doua eroare a strategilor americani a fost că au subestimat relațiile lui Putin cu marile state care nu participă în acest conflict și care au început să cumpere energie din Rusia, astfel încât mașinăria rusă de război are finanțare continuă, indiferent de sancțiunile economice impuse de Occident.

„Chiar dacă a vândut cantități mai mici, le-a vândut la supra-preț, pentru că a avut parte de înțelegere din partea unor parteneri, el a răspuns altfel: «Voi cumpărați cu atât, eu nu o să închid ochii când voi o să aveți probleme în Taiwan cu Statele Unite», le-ar fi spus chinezilor. De altfel, ei au un acord prin Tratatul de la Shanghai similiar cu NATO, care și acolo sunt toți pentru unul, unul pentru toți. Deci dacă China va fi atacată, în acel moment, în mod sigur Rusia va răspunde apelului.”, a mai spus fostul strateg politic.

Urmăriți întreaga ediție a podcastului „România lui Cristache” pe canalul de Youtube EVZ Capital.

Despre autor
Ancuța Paraschivoiu

Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.