Medicul susține că este esenţială testarea la acelaşi laborator, la o lună de la rapel şi la 3-6 luni. Specialistul a mai specificat că cei care au trecut prin boală și s-au vaccinat au un nivel mai ridicat de anticorpi.

”Este clar că testarea anticorpilor a devenit un sport naţional şi că îl facem din păcate mult mai des decât ar trebui. Ar trebui ca această testare să aibă rolul de a ne orienta, dacă am trecut prin boală, dacă vrem să ştim că în urma vaccinării avem anticorpii protectori, sigur că putem face testarea, dar testarea la aproximativ o lună din momentul rapelului.

Este important să ştim că în momentul în care facem testarea, ne interesează intervalul de referinţă de la fiecare laborator, pentru că lucrurile sunt diferte. În momentul în care avem o valoare pozitivă, trebuie să luăm în calcul că ne interesează ce se va întâmpla în dinamică, adică, altfel spus, cât timp vor ţine aceşti anticorpi şi trebuie să luăm în calcul că ne interesează să fie o perioadă cât mai lungă, peste 6 luni, 12 luni, dacă vorbim de imunitatea prin anticorpi, ne interesează şi nivelul acestora.

Este ştiut că în momentul în care am trecut prin boală şi ne-am şi vaccinat, este situaţia în care cei mai mulţi dintre noi avem un titru important de anticorpi, nu contează să facem o comparaţie decât în cazul aceluiaşi laborator, pentru că lucrurile pot să difere.

Dacă vorbim despre anticorpii neutralizanţi anti-spike, contează să ne uităm la intervalul de referinţă pe care îl are acel laborator şi să luăm în calcul că ar fi bine să fie o valoare categoric mai mare faţă de ce înseamnă referinţă, nu este suficient să avem o valoare pozitivă, cu un nivel puţin mai mare faţă de ce dă laboratorul ca fiind pozitiv”, a declarat pentru News.ro dr. Adrian Marinescu.

Ce diferență există între cei care s-au vaccinat şi au trecut şi prin boală şi cei care nu au trecut prin boală şi doar s-au vaccinat

”De exemplu, mi-am făcut anticorpii la o lună din momentul în care m-am vaccinat, nu o să îi repet înainte de 3 luni, chiar 6 luni, şi voi face o comparaţie ca să văd ce se întâmplă de la momentul de la care am plecat, de la rapel, şi apoi după 3 sau 6 luni, la acelaşi laborator, ca să am aceeaşi referinţă, acelaşi mod de calcul.

S-a spus că la nivelul anticorpilor anti-nucleocapsidă (acei anticorpi pe care îi avem când am trecut prin boală), în momentul în care avem o valoare care depăşeşte 10 cel puţin la acel moment, reprezintă un titru care ne asigură protecţia, dar vorbim despre acel moment, nu despre lucrurile în dinamică, anticorpii se pot pierde în 3 luni. Cu cât este valoarea mai mare în raport cu nivelul minim de protecţie, cu atât este mai bine pentru că, în principiu, aceşti anticorpi ne vor proteja mai mult timp.

Spun în principiu pentru că, ştim bine, este şi o imunitate celulară, care ţine de limfocitele T, nu vorbim doar de anticorpi. În momentul în care laboratorul consideră că avem o valoare pozitivă, peste un anumit nivel, vom considera că avem protecţie, strict în acel moment, dar contează ce se întâmplă în dinamică.

Cu cât am un nivel mai bun de anticorpi, este şi motivul pentru care schema completă de vaccinare presupune o dublă administrare, ceea ce contează este să am un nivel cât mai bun al acestor anticorpi şi care să mă ajute în timp, poate chiar 12 luni”, a spus dr. Marinescu.

Cei care au făcut doar prima doză se pot infecta

Medicul susține că cei care nu au făcut și a doua doză se pot infecta ușor pentru că nivelul de imunizare nu este mare.

„Este un procent destul de mic, mai ales după rapel, într-adevăr se poate întâmpla când, imediat după prima administrare, când nu avem imunitate suficientă, să existe infectare, dar după rapel se întâmplă rar şi oricum majoritatea cazurilor, dacă nu toate, sunt forme uşoare de boală. Nu este corect să ne comparăm între noi anticorpii pe care îi avem.

Fiecare are un status diferit, unii au trecut prin boală, unii s-au vaccinat, unii nu au reuşit încă, comparaţia o facem doar la nivel individual. Metodele folosite de laboratoare dau nişte valori aproximative, nu este o măsurătoare efectivă, e un nivel de orientare, nu absolut fix”, a declarat dr. Adrian Marinescu.