Gala Top 100 femei de succes. Premiul la Categoria Medicină merge la Mihaela Leventer, fondatoarea clinicii Dr. Leventer Centre
Este fondatoarea clinicii Dr. Leventer Centre și are în spatele său o experiență de peste 30 de ani în tratarea afecțiunilor pielii. Mihaela Leventer este medicul care a adus tehnologia de ultimă oră Mohs în România pentru a trata pacienții care suferă de cancer de piele. Este primul medic român acreditat de către ASDS (Academia Americană de Dermatochirurgie) si împreună cu Dr. Leventer Centre în primele două centre acreditate la nivel European, în procedura MOHS si în pregătirea următoarelor generații de medici pentru această tehnică.
Dedic premiul acesta femeilor doctor care sunt acum pe linia 1 de front a pandemiei. Viata ne invata ca schimbarea si progesul se produc greu, cu dificultate. Scoala te poate defini ca persoana. Dupa scoala si dupa toate aceste date, speranta ca poti schimba ceva in jurul tau… putem schimba ceva cu forta proprie… Pas cu Pas, facand bine in jurul tau, ca sa citez un concitadin. Mi-am urmat cariera cu migala si perseverenta. Dorinta mea este sa las in urma ceva… Am o echipa de oameni in jurul meu cu care impartasesc aceleasi valori, care au aceleasi valori umane pe care le am si eu. Sunt aici pentru ca am un manager care m-a ajutat sa cresc organic, a declarat Mihaela Leventer, la decernarea premiului.
Pe parcursul carierei sale a întâlnit o mulțime de provocări. Una dintre cele mai marcante a fost părăsirea statutului de medic angajat la stat și fondarea clinicii care îi poartă numele: „Decizia de a părăsi un mare spital de stat, în 2005, unde aveam un post stabil (luat prin concurs în 1992) a fost din nou o provocare grea, pentru că îmi propuneam să-mi creez singură locul de muncă perfect și nu părea prea sigur la vremea respectivă”, ne povestește doctorul Mihaela Leventer.
De atunci au trecut 16 ani și Dr. Leventer Centre este unul dintre liderii în materie de inovație și tehnologie din sistemul medical privat românesc. În perioada de lockdown și-au menținut activitatea prin crearea unei platforme proprii de teledermatologie pentru pacienții care nu se puteau deplasa la clinică. Fundația pe care a creat-o a organizat și o platformă de e-learning pentru medici și în fiecare lună desfășoară un webinar pe diferite teme de interes major.
Tot in aceasta perioada o realizare foarte importantă pentru doctor Mihaela Leventer a fost și acreditarea centrului de studii clinice dermatologice și deschiderea celui de-al doilea punct Dr. Leventer Centre în cadrul Enayati Medical City. „Este cel mai mare spital de oncologie privat din România în acest moment, toate acestea au întregit și consolidat competența noastră în dermato-oncologie”, ne transmite medicul.
Tehnologia de ultimă oră: tehnica MOHS
Mihaela Leventer este primul medic român acreditat de către ASDS (Academia Americană de Dermatochirurgie) si împreună cu Dr. Leventer Centre în primele două centre acreditate la nivel European, în procedura MOHS si în pregătirea următoarelor generații de medici pentru această tehnică.
Care sunt cele mai mari realizări ale carierei sale?
Ne spune chiar ea: „Introducerea pe piața de sănătate românească a tehnicii chirurgicale MOHS, cea mai eficientă tehnică de tratament a carcinomului cutanat, unul dintre cancerele de piele cu incidență mare. Parte importantă din acest proces a fost și crearea celui mai mare Laborator de Dermato-Patologie din țară, peste 35.000 de biopsii de piele, reușind astfel să creăm fluxul complet de diagnosticare certă și tratare a cancerului de piele prin tehnica MOHS. Numirea mea în 2017 ca director de program de training ASDS (Academia Americană de Dermatochirurgie) în microchirurgia MOHS, și nu în ultimul rând, recent, numirea mea într-o echipă internațională pluridisciplinară la UEMS (Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști) privind managementul situațiilor de criză.”
Certificările obtinute pentru tehnica MOHS vin în urma unor pregătiri intense și a peste 2000 de intervenții de microchirurgie prin tehnica MOHS, tehnica cu cel mai mare grad de reușită fără recidivă.
În zona societății civile și-a câștigat renumele în urma activității ca fondatoare a primei Societăți Române de Medicină Estetică și Dermatologie Cosmetică și Chirurgicală, alături de poziția sa ca Membru Fondator și Vicepreședinte al Asociației Medicilor Independenți (AMI). Pentru clinica pe care o conduce, rețeta succesului se bazează pe echipă: „Sunt înconjurată de oameni cu calitate profesională de vârf, oameni care împărtășesc aceleași valori. Apoi este parteneriatul cu un geniu al managementului, care mi-a oferit siguranță în dezvoltare, încrederea că sunt pe un drum bun, o creștere organică și sigură”, ne explică Mihaela Leventer.s
Un mare hobby al său este opera, segment cultural care a fost profund afectat de pandemie: „În perioada de lockdown am văzut toate spectacolele oferite online de Metropolitan Opera din New York. O altă pasiune a mea și care mă încarcă cu energie pozitivă sunt animalele. Cresc trei pisici și am doi căței, unul de rasă și unul maidanez.” Când vine vorba despre animale, convingerile Mihaelei Leventer sunt ferme: „Rezonez la cauza animalelor abandonate, maltratate și sunt împotriva uciderii urșilor pe care i-am dislocat prin tăierile abuzive de pădure.”
„Victoria apartine celui perseverent, iar eu mi-am urmat drumul cu consecventa.” – Mihaela Leventer
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





