Economia globului suferă, dar populația sa e mai fericită ca nicicând – cel puțin așa reiese dintr-un sondaj realizat de Ipsos pe 19.000 de subiecți din 24 de țări. Potrivit studiului, 77% din respondenți se consideră fericiți, cu 3 puncte procentuale mai mult decât în 2007, anul dinaintea debutului crizei, iar 22% din ei (față de 20%, anterior) se descriu ca fiind „foarte fericiți“. Acest din urmă detaliu este, așa cum crede John Wright, de la Ipsos, un indicator foarte important, întrucât, de fiecare dată când trei sferturi din oameni cad de acord asupra unui fapt, „intensitatea sentimentelor capătă o mare greutate în rezultatele finale“.

O astfel de analiză trebuie citită într-o cheie diferită față de sondajele obișnuite, deoarece îi lipsește un termen clar de referință: oamenii au accepții diferite asupra fericirii, iar „gradul de fericire“ raportat de participanți este subiectiv. Și marja de eroare este destul de mare, de plus/minus 3,1%. Totuși, e de reținut că Ipsos este la cea de-a cincea ediție a studiului, iar rezultatele au părut să fie întotdeauna destul de solide; or, dacă ar fi existat erori serioase de metodologie, cifrele ar fi variat puternic de la an la an.

Pe scurt, datele raportului converg către două concluzii. Locuitorii marilor state emergente nu sunt nici pe departe la fel de pesimiști ca aceia din economiile industrializate. Numărul oamenilor care se consideră „foarte fericiți“ a crescut cu 16% în Turcia, cu 10% în Mexic și cu 5% în India. Chiar și în lumea bogată, rezultatele sunt eterogene. Cea mai consistentă creștere a celor „foarte fericiți“, de 6%, a fost raportată, culmea, de Japonia, în ciuda dezastrului provocat de tsunami și de incidentele nucleare.

Totuși, trăgând linie, e greu de găsit o regulă generală. De altfel, tot marile piețe emergente (evident, altele decât cele de mai sus) figurează și în dreptul celor mai mari scăderi ale nivelului de mulțumire: Indonezia, Brazilia și Rusia.   
Cea de-a doua concluzie contrazice teoriile cunoscute privind factorii care influențează starea de spirit a omenirii. Un principiu fundamental al științelor politice este acela că nivelul de fericire crește pe măsură ce devenim tot mai bogați, după care se plafonează – în general, acest moment coincide cu atingerea unui PIB per capita de circa 25.000 de dolari pe an. După cum spun Richard Wilkinson și Kate Pickett în „The Spirit Level“, volum care a făcut furori în 2009, „cu cât o țară e mai bogată, cu atât scade ponderea acumulării de banii în indicele fericirii“. De-a lungul timpului, teoreticienii de stânga au ajuns la concluzia că, de la acest prag încolo, creșterea economică nu mai aduce nicio plusvaloare. Nici politicienii de dreapta nu ignoră acest subiect, dovadă că premierul britanic David Cameron și președintele francez Nicolas Sarkozy au aprobat studii care să măsoare nivelul de „fericire internă brută“. 

Studiul Ipsos arată că nu locuitorii din statele bogate sunt cei mai fericiți, ci cei din țările sărace sau cu economii medii, cum sunt Indonezia, India și Mexic. În lumea dezvoltată, nivelurile variază puternic: unele state se plasează peste medie, cum e cazul SUA sau al Australiei, unde 28% din respondenți se declară „foarte fericiți“, altele se zbat la fundul clasamentului – așa se face că în dreptul Italiei și Spaniei găsim ponderi mizere, de 13%, respectiv 11% (de reținut că Grecia nu a fost inclusă în cercetare). Așadar, majoritatea europenilor sunt mult mai posomorâți decât media globală. De unde deducem că fericirea numai de bogăție nu ține. Dimpotrivă.