Această creştere a populaţiei mondiale va avea loc datorită faptului că numărul naşterilor din Africa nu a scăzut la fel de repede şi de mult pe cât arătau proiecţiile statistice iniţiale.

"Rata natalităţii din Africa a încetinit sau s-a oprit la un nivel mai ridicat decât prevăzusem iniţial şi, ca urmare, populaţia din Africa va creşte", a declarat coautorul acestui studiu, Adrian Raftery, profesor de statistică la Universitatea Washington.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunţat că populaţia Terrei a ajuns la 7 miliarde de persoane în octombrie 2011 – o creştere uluitoare, în condiţiile în care doar 5 milioane de oameni trăiau pe Terra în anul 8000 î.e.n. şi doar 1 miliard în 1805.

Noul model prevede că populaţia mondială va ajunge cel mai probabil la un număr cuprins între 9 miliarde şi 13 miliarde până în 2100. În schimb, estimările de creştere a populaţiei realizate de ONU susţin că rata medie a natalităţii ar putea creşte cu 0,5 copii per femeie, iar acest fapt va duce la o creştere mai mare a populaţiei mondiale la sfârşitul acestui secol – între 7 miliarde şi 17 miliarde.
Sursa foto: Reuters