Telekom România a înregistrat rezultate foarte bune în anul 2020 pe segmentul de telefonie mobilă, compania înregistrând o creştere importantă de 6,3%, a numărului de contracte postpaid de telefonie mobilă, ajungând la un număr de 1,65 de milioane de abonamente.

Tendinţa pare să continue şi în acest an, precizează reprezentanţii companiei. În plus, potrivit „Studiului de măsurare a cotelor de piață ale furnizorilor de servicii mobile pentru persoane fizice”, Telekom este grupul de companii cu cel mai mare ritm de creștere al abonaților de mobil, raportat la baza de clienți de mobil măsurată în luna august 2019.

Studiul a fost realizat de Institutul de Marketing Mia, pe un eșantion reprezentativ național, în ianuarie-februarie 2021 (6.000 de respondenți).

Noua campanie a Telekom îi are pe clienţi drept actori principali

„În ultimii trei ani, eforturile noastre s-au concentrat pe a afla care sunt dorințele românilor în ceea ce privește produsele și serviciile de telecomunicații și cum putem să răspundem mai bine acestor nevoi. Le-am propus clienților produse și servicii fixe și mobile inovatoare, la un raport calitate preț care să-i mulțumească.

Faptul că Telekom România este grupul de companii cu cel mai mare ritm de creștere al abonaților de mobil înseamnă că într-adevăr suntem un influențator în domeniul nostru de activitate, iar acest lucru ne onorează și ne determină să continuăm să investim în inovație și să abordăm noi direcții. Pentru încrederea acordată, ne-am dorit să le mulțumim clienților într-un fel unic, așa cum am făcut lucrurile în ultimii ani.

Astfel, am decis ca spoturile pentru noua campanie comercială să le fie dedicate. Ei sunt pentru noi actorii principali și toată atenția noastră le este destinată”, precizează Andreas Elsner, Director Executiv Comercial, Segment Rezidențial, Telekom România.

Cu ce produse şi servicii noi vine Telekom România?

Clienții care aleg să-și porteze abonamentul activ dintr-o altă rețea către abonamentul Nelimitat M, care oferă internet 4G nelimitat și minute plus SMS-uri naționale nelimitate, vor beneficia de 50% reducere în primele 12 luni de contract, adică vor plăti doar 3,5 euro/lună, TVA inclus. La finalizarea acestei perioade, prețul abonamentului va fi de 7 euro/lună, TVA inclus.

Cei care doresc să-și achiziționeze și un telefon performant în rate pe factură, fără avans și dobândă zero, împreună cu abonamentul Nelimitat M cu 50% reducere 12 luni, vor putea opta pentru Samsung Galaxy A02s la 5 euro/lună, Huawei P40 lite la 7 euro/lună sau Xiaomi Redmi Note 9 Pro la 8 euro/lună (TVA-ul este inclus în prețurile telefoanelor).

Pentru cei care își doresc internet fix, pe care să-l poată instala singuri, fără tehnician, fără găuri în pereți și cabluri care să strice aspectul locuinței, serviciul Smart WiFi este ceea ce au nevoie. Smart WiFi este redus promoțional 50% pentru primele 3 luni, astfel clienții vor plăti începând de la 17,5 lei/lună, TVA inclus, pentru serviciul de internet.

Telekom vine și în ajutorul clienților care vor să-și transforme simplu și rapid televizorul obișnuit într-unul inteligent. Serviciul Smart TV Stick oferă acces la până la 72 de canale TV și permite redarea conținutului de pe smartphone pe televizor. Smart TV Stick beneficiază de o reducere de 50% pentru o lună de zile, perioadă în care clienții vor plăti doar 7,5 lei/lună, TVA inclus.

Nu în ultimul rând, clienții care se abonează la serviciile clasice de televiziune de la Telekom se vor bucura de o reducere promoțională de 50% în primele 6 luni de contract și de HBO și HBO GO incluse 12 luni.

Ofertele comerciale sunt disponibile în cazul contractelor încheiate pe o perioadă minimă de 24 de luni și sunt valabile până la data de 31.05.2021, cu posibilitate de prelungire.

Telekom vine cu oferte speciale și în întâmpinarea nevoilor antreprenorilor români, reafirmând garanția unor servicii nelimitate de comunicații.

În dorința de a-i sprijini cu cele mai bune soluții dedicate continuității afacerii, antreprenorii români care vor alege să se porteze în rețeaua Telekom până pe 31 mai 2021, optând pentru abonamentul Freedom 5, vor beneficia de internet 4G și minute naționale nelimitate, cu 50% reducere promoțională la prețul abonamentului în primele 12 luni. Dacă doresc și telefoane în rate împreună cu abonamentul Freedom 5, antreprenorii pot opta pentru telefonul Samsung Galaxy A02s, la 8,5 euro/lună, preț total abonament plus telefon în primul an (preț fără TVA).