Lucrătorii care fumează vor sta cu 30 de minute mai mult la serviciu, faţă de colegii lor care nu au acest viciu. "Regula este ca atunci când pleci să fumezi, să pontezi, astfel încât acel interval să nu se considere ca fiind lucru efectiv", a spus Hugo Poliart, purtătorul de cuvânt al administrației regiunii Valonia. Poliart a adăugat că această măsură nu îi vizează doar pe fumători, ci pe oricine părăsește cădirea să își cumpere de mâncare, de pildă.
"Măsura ii stigmatizează pe fumători și nu ajută la combaterea acestui viciu. Următorul pas pentru ei ar fi să îi hărțuiască pe cei care merg la toaletă sau să bea o cafea?", a declarat indignat sindicalistul Xavier Lorent publicației Le Soir.
Lucrătorii nu vor mai avea voie nici măcar să fumeze în faţa birourilor, pe motiv că afectează negativ imaginea administraţiei, iar cei care nu vor respecta regulile vor fi pedepsiţi disciplinar. În Belgia, fumatul este strict interzis în baruri şi restaurante, precum şi în alte numeroase alte locuri publice.
În 2010, și Marea Britanie a luat o măsură asemănătoare: multe autorităţi locale au decis să îi pună pe cei care îşi iau pauze de ţigară să lucreze în plus, considerând că persoanele care nu fumează sunt tratate incorect, ele muncind mai mult. Unii dintre cei afectați au dat în judecată autoritătile locale, considerându-se discriminați. Fumătorii reprezintă 22% din populaţia adultă din Marea Britanie.