Reprezentanţii Consiliului Concurenţei consideră că trebuie să se manifeste un mediu concurenţial normal, în condiţiile în care există doar doi mari producători interni, iar doi furnizori mari asigură aproximativ 90% din consumul clienţilor casnici.

„Ca urmare, operatorii economici mari trebuie să acţioneze responsabil atât în relaţia cu concurenţii lor mai mici, cât şi cu clienţii, şi să nu folosească abuziv poziţia dominantă sau să nu realizeze înţelegeri anticoncurenţiale”, se menţionează într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.

Furnizorii și consumatorii trebuie să aibă acces la sursa internă de gaze naturale

„Ne dorim ca procesul de liberalizare să asigure clienţilor casnici condiţiile pentru a-şi modifica contractele de furnizare a gazelor naturale, astfel încât să obţină cel mai bun preţ şi cele mai bune servicii asociate. Consumatorii trebuie să aibă încrederea că pot schimba în mod liber furnizorul, fără ingerinţe din partea furnizorului actual al operatorului sistemului de distribuţie. În acest fel, consumatorii pot genera o presiune concurenţială care se poate transmite pe lanţul producţie-furnizare şi poate determina obţinerea unor condiţii contractuale mai favorabile”, a declarat preşedintele Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Prețurile pentru consumatori ar trebui să fie reduse

„În perioada următoare, vom colabora cu autorităţile competente – Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), dar şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri – pentru a îmbunătăţi accesul consumatorilor la informaţiile relevante, astfel încât aceştia să poată lua o decizie fundamentată de contractare a gazelor naturale, dar şi pentru a preîntâmpina eventuale acţiuni de blocare a migraţiei clienţilor; în acelaşi timp vom discuta cu furnizorii de gaze naturale în vederea identificării unor posibile bariere în ceea ce priveşte creşterea gradului de concurenţă în piaţă”, a adăugat Chiriţoiu.

Consiliul Concurenței va continua monitorizarea

„La nivelul pieţei interne a gazelor naturale, mecanismele concurenţiale se manifestă preponderent din anul 2015, atât pe palierul angro, cât şi pe cel al pieţei cu amănuntul (la nivelul consumatorilor non-casnici). Etapa de la 1 iulie 2020 marchează începutul trecerii unui număr de circa 3,4 milioane de clienţi casnici din piaţa reglementată de furnizare a gazelor naturale în cea concurenţială”, se mai precizează în comunicat.