Sunt dispuși să cedeze! Veste uriașă de la Kremlin. Omul lui Putin a confirmat

Sunt dispuși să cedeze! Veste uriașă de la Kremlin. Omul lui Putin a confirmat

Sursă: Facebook, Volodimir Zelenski

Publicat de Valentina Drăgoi la 14 iunie 2022, 17:36

Informația momentului din Rusia! Kremlinul a oferit o primă reacție după condamnarea la moarte a celor doi combatanți britanici capturați de ruși în estul Ucrainei. Întreaga Europă este în stare de șoc.

Răsturnare de situație în plin război. Invazia declanșată de Rusia în Ucraina face și victime colaterale. Este vorba despre cei doi britanici care au fost condamnați la moarte după ce au decis să lupte de partea ucraineană în regiunea Donbas, ulterior aceștia fiind luați prizonieri.

O primă reacție în acest sens a venit din partea Rusiei. Într-o declarație publică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat în cursul zilei de marți că Londra nu a contactat Moscova în legătură cu această problemă.

Totodată, el a mai precizat că Rusia rămâne deschisă, iar Kremlinul este „sigur” că liderii separatiști pro-ruși din Donbas ar fi dispuși să asculte un apel al Marii Britanii cu privire la soarta celor doi britanici condamnați la moarte, notează The Guardian.

Reacția Kremlinului în fața condamnării la moarte a celor doi britanici

Menționăm faptul că această situație a luat naștere săptămâna trecută, atunci când un tribunal din Republica Populară Donețk (RPD) separatistă din estul Ucrainei i-a condamnat pe britanicii Aiden Aslin și Shaun Pinner și pe marocanul Brahim Saadoun. În ceea ce privește acuzațiile aduse, cei doi britanici și marocanul au fost acuzați de „activități mercenare”.

Referitor la reacția Londrei în acest sens, un purtător de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson a anunțat că Marea Britanie „profund îngrijorată” după anunțul privind condamnarea la moarte a celor doi combatanți britanici de către separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei.

„Suntem evident profund îngrijorați de acest lucru. Am spus în mod repetat că prizonierii de război nu trebuie exploatați în scopuri politice”, a afirmat un purtător de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson.

Reacția Londrei după sentința celor doi britanici

La rândul său, șefa diplomației britanice, Liz Truss, a denunțat un „simulacru de judecată, fără nicio legitimitate”.

„Continuăm să facem tot ce putem pentru a-i sprijini”, a mai afirmat Liz Truss, într-un mesaj postat pe Twitter.

Menționăm faptul că anterior, cei doi britanici capturați i-au cerut premierului britanic Boris Johnson să îi ajute să se întoarcă acasă în schimbul eliberării politicianului pro-rus Viktor Medvedciuk de către ucraineni.

Menționăm faptul că atât Pinner cât și Aslin au luptat de partea ucrainenilor în Mariupol, până în momentul în care au fost capturați. Pe lângă aceștia, voluntari din mai multe ţări s-au alăturat forţelor armate ucrainene pentru a lupta împotriva invadatorilor ruşi în ultimele trei luni de zile.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.