Cifrele sugerează chiar că ne-am putea îndrepta spre o mini-epocă de gheaţă. Bazându-se pe datele de la peste 30.000 de staţii de măsurare a temperaturii, cifrele lansate săptămâna trecută de Oficiul de Meteorologie şi departamentul de cercetări climatice al University of East Anglia confirmă că direcţia de creştere a temperaturilor la nivel mondial s-a încheiat în 1997, scrie Agerpres.

În acelaşi timp, oameni de ştiinţă care studiază clima au declarat pentru The Mail on Sunday că, după ce a emis niveluri neobişnuit de ridicate de energie în secolul al 20-lea, Soarele se îndreaptă în prezent spre un "minim" al puterii sale, ameninţând cu veri reci, ierni crâncene şi o scurtare a sezonului propice pentru cultivarea de cereale.

Activitatea solară trece prin cicluri de câte 11 ani, cu numeroase pete solare care pot fi văzute în momentele de vârf. În prezent ne aflăm în vârful a ceea ce oamenii de ştiinţă numesc "Ciclul 24". Totuşi, numărul de pete solare este mai mic de jumătate decât cel înregistrat în timpul vârfurilor ciclurilor în secolul al 20-lea.

Analizele experţilor de la NASA şi Universitatea din Arizona arată că "Ciclul 25", al cărui moment culminant ar urma să aibă loc în 2022, va fi cu mult mai slab.

Conform unui studiu lansat săptămâna trecută de Oficiul de Meteorologie din Marea Britanie, sunt 92% şanse ca atât "Ciclul 25" cât şi cele din următoarele decenii să fie la fel de slabe sau mai slabe decât "minimul Dalton" înregistrat între 1790 şi 1830. În această periodă, denumită după meteorologul John Dalton, temperaturile medii în părţi ale Europei au scăzut cu 2 grade Celsius.

Totuşi, este posibil ca noua criză solară să fie la fel de adâncă precum "minimul Maunder" (după astronomul Edward Maunder), dintre 1645 şi 1715, în cea mai rece parte a "Micii Ere Glaciare", când apele din canalele Olandei au îngheţat.

Oficiul de Meteorologie notează însă că, în prezent, consecinţele ar fi neglijabile, deoarece impactul Soarelui asupra climei este mult mai redus decât cel al dioxidului de carbon produs de om. Deşi puterea solară va scădea cel mai probabil până în anul 2100, "acest lucru nu ar cauza o reducere a temperaturilor globale de doar 0,08 grade Celsius".