Spania a adoptat o nouă lege care prevede purtarea obligatorie a măştii inclusiv în aer liber pe întreg teritoriul ţării. Această măsură până în prezent era lăsată la latitudinea autorităţilor regionale din fiecare comunitate autonomă, scrie marţi publicaţia ABC, citată de Agerpres.

Conform actului normativ care intră în vigoare de miercuri, masca este obligatorie pentru persoanele cu vârste de la şase ani în sus chiar şi atunci când poate fi respectată distanţa de siguranţă de 1,5 metri, recomandată de autorităţile spaniole ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19. Fac excepţie doar sportivii şi persoanele care suferă de anumite afecţiuni respiratorii.

În unele regiuni, precum cea a capitalei Madrid, masca era deja obligatorie inclusiv în spaţiile publice, în timp ce de exemplu în provincia Castellon o persoană care merge singură pe stradă nu era obligată să poarte mască.

Amenzi enorme pentru nepurtarea măştii

De asemenea, amenzile pentru nepurtarea măştii, până în prezent de circa 100 de euro, pot ajunge la sume cuprinse între 601 şi 30.000 de euro dacă această faptă este considerată o infracţiune gravă.

Pandemia de coronavirus continuă să facă victime pe întreg globul. Numărul infectărilor crește de la o zi la alta, iar potrivit estimărilor specialiștilor, este posibil să ne confrunăm și cu cel de-al patrulea val al pandemiei în curând. Potrivit ultimelor date, la nivel mondial, în ultimele opt zile şi pe săptămâni, peste 127.000.000 de cazuri noi au fost confirmate şi peste 2.700.000 decese.

La data de 29 martie 2021, ora 13.00, în topul ţărilor cu cele mai multe infectări raportate, cu peste 2,5 milioane cazuri, se aflau: SUA (30.262.381 cazuri şi 549.335 decese), Brazilia (12.534.688 cazuri şi 312.206 decese), India (12.039.644 cazuri şi 161.843 decese), Franţa (4.606.185 cazuri şi 94.754 decese), Rusia (4.477.916 cazuri şi 96.413 decese), Regatul Unit (4.347.014 cazuri şi 126.834 decese), Italia (3.532.057 cazuri şi 107.933 decese), Spania (3.255.324 cazuri şi 75.010 decese), Turcia (3.208.173 cazuri şi 31.076 decese), Germania (2.786.715 cazuri şi 75.965 decese), indică harta Arcgis, realizată de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor (29 martie 2021, ora 13.00)