Dacian Cioloş pleacă din USR? Și-ar pregăti demisia împreună cu câțiva apropiați

Anunțul a venit în contextul în care actualul preşedinte interimar al USR este fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă. Totodată, câteva sute de membri ai USR şi-au dat demisia din partid după plecarea lui Dacian Cioloş.

În momentul de față, surse din USR au spus pentru news.ro că Dacian Cioloş ar urma să îşi anunţe demisia şi din calitatea de membru al USR, fiind zvonuri că acesta îşi pregăteşte o nouă platformă politică.

Ionut Moșteanu a transmis un mesaj pentru Dacian Cioloș

În acest context, vicepreședintele partidului, Ionuț Moșteanu, a spus că orice încercare de scindare a USR ar fi un serviciu direct făcut celor de la PSD și PNL, după ce mai mulți parlamentari proveniți din PLUS au discutat la Bruxelles cu Dacian Cioloș.

„Partidul PLUS nu mai există. A fostr radiat din Registrul Partidelor. A fost o fuziune care s-a încheiat. Avem un singur partid – USR. Am discutat în Biroul Național, pentru că sunt și colegi care au fost la această deplasare, la Bruxelles. Nu e un secret pentru nimeni – o mare parte din colegii parlamentari din fostul PLUS au fost la o discuție cu Dacian la Bruxelles. Ne-au confirmat aceste discuții, ne-au confirmat că sunt nemulțumiri. De asemenea, colegii din BN care au fost acolo ne-au confirmat că nu există perpectiva ruperii, a scindării, a plecării”, a transmis vicepreședintele USR, Ionuț Moșteanu.

De asemenea, acesta a spus că „orice încercare de scindare a USR ar fi un serviciu direct făcut celor de la PSD și PNL”.

„Cred că ar fi o nerozie să rupă cineva USR. Dincolo de asta, fiecare om politic își gestionează cariera așa cum crede de cuviință. Fuziunea a fost un lucru important. Am arătat că împreună suntem mai puternici. (…) Cine vrea să modernizeze România va sta alături de noi”, a adăugat Moșteanu.

Mai mult, Moșteanu susține că Dacian Cioloș nu a mai activat din momentul în care și-a dat demisia din funcția de președinte USR.

Trebuie menționat că USR se pregăteşte pentru alegeri interne iar Congresul partidului urmează să aibă loc în vară sau în toamnă.