Smiley a intrat în vizorul poliției după ce oamenii legii au văzut că artistul a depășit limita de viteză. Aflat la volan, vedeta celor de la PRO TV a fost oprită de oamenii legii care l-au pus să facă și un test pentru a vedea dacă a consumat droguri.

A fost o acțiune de amploare a poliției, miercuri, pentru prevenirea accidentelor rutiere pe Autostrada București-Constanța. Au fost instalate radare în cascadă, iar la Fetești mașinile au fost oprite pentru a fi verificate.

După ce s-a constatat că celebrul cântăreț a rulat pe Autostrada București-Constanța cu 153 de kilometri la oră, polițiștii i-au aplicat imediat o amendă corespunzătoare. În plus, Smiley a fost testat și pentru consumul de droguri, moment în care a mărturisit că este pentru prima dată când a fost supus unei astfel de proceduri.

Sursa video: Digi24

Trebuie spus că tot pe parcusul zilei de miercuri s-a aflat că Smiley ar urma să devină tătic. Cel puțin așa susțin jurnaliștii de la ciao.ro, care au precizat că, potrivit unor surse apropiate celor doi, Gina Pistol ar fi însărcinată în trei luni.

“Ginuta ar fi gravidă în câteva săptămâni, ar fi în primul trimestru de sarcină. Acest secret îl știu doar câțiva apropiați, foarte puțini la număr. Momentan nu ar vrea să dezvăluie nimic cei doi, nici lor nu le vine să creadă, sunt extrem de emoționați. Ei sunt împreună de câțiva ani și n-au prea vorbit despre povestea lor de iubire, cu atât mai puțin despre emoțiile, bucuriile, sau viața lor privată. Perioada de izolare i-a apropiat foarte tare, au petrecut mai mult timp împreună, și probabil au decis să facă lucruri mărețe împreună, chiar și o familie. În anturajul lor, extrem de restrâns, se vorbește acum despre această sarcină”, au declarat surse apropiate celor doi, conform sursei menționate.