Simona Halep a trecut cu bine de primul meci, însă a fost nevoie de câte un on-court coaching în fiecare set pentru ca aceasta să facă pasul decisiv spre sferturile de finală.

Halep, supărată pe staff

La finalul primului set, la venirea lui Daren Cahill pentru indicații, Halep i-a zis, pe un ton ridicat: „Să-i spui lui Teo că am obosit!”.

Teo Cercel este cel care se ocupă de pregătirea fizică a numărului 4 mondial.

Ce a declarat Simona după meci

” „A fost un meci greu, cu siguranţă. De fapt mă aşteptam la asta pentru că am mai jucat de două ori împotriva ei şi ambele partide au fost foarte grele. Sunt foarte fericită că am trecut, este foarte important să câştigi primul meci al anului. Am muncit din greu şi sunt foarte fericită de victorie. Întodeauna este dificil primul meci. Chiar dacă te antrenezi din greu săptămâni la rând nu e ca atunci când joci meciuri oficiale, aşa că este dificil să intri pe teren şi să fii conectată la fiecare punct pe care îl joci. Am fost un pic obosită în setul al doilea, dar este normal, voi încerca să mă recuperez pentru următorul meci şi să joc cel mai bun tenis. Voi merge la spa, la masaj şi mă voi relaxa în camera mea”, a declarat Simona Halep, la finalul partidei.

Cu cine joacă Halep joi

Simona Halep va juca în următoarea partidă cu învingătoarea dintre Bernarda Pera (SUA) și Aryna Sabalenka (Belarus). Meciul va avea loc joi, iar ora va fi comunicată ulterior de organizatori.