Decizia salvatoare pentru Simona Halep! O hotărâre luată în cadrul forului de conducere al tenisului feminin ar putea-o ajuta pe româncă în cazul de dopaj, după ce a primit o suspendare de patru ani.

Decizia salvatoare pentru Simona Halep

Până în prezent, Consiliul Jucătoarelor din WTA, menit să apere interesele sportivilor, nu a ajutat-o pe constănțeancă.

Totuși, asta s-ar putea schimba odată cu numirea Dariei Saville în Consiliu. Australianca este una dintre puținele tenismene care o susțin pe Simona Halep.

Daria Saville (200 WTA) a anunțat că va face parte din Consiliul Jucătoarelor începând cu sezonul viitor.

 „Sunt încântată să vă spun că am fost aleasă în Consiliul Jucătoarelor ca membru 50-100″, a transmis aceasta pe Twitter.

„Sentimentul de incertitudine e groaznic, nu pot să îmi imaginez cât de stresant este pentru Simona. Sper din tot sufletul că Simo nu va mai avea mult de așteptat și va fi judecată pentru a putea merge înainte”, afirma Daria Saville în luna aprilie.

Simona Halep, invitată la turneul de la Sankt Petersburg

Simona Halep, în vârstă de 32 de ani, a primit vestea suspendării pentru patru ani pe data de 12 septembrie 2023. Verdictul aproape i-a distrus cariera. El a fost dat de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). Recent, românca a făcut apel la TAS. Ea speră să primească o sentință mai blândă.

Cu toate astea, noul verdict întârzie. Se pare că numele româncei nu figurează pe lista TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv). Drept urmare, el ar putea ajunge în fața instanței abia în aprilie 2024.

În ciuda acestor vești triste, organizatorii de turneele internaționale o vor înapoi. Acesta este cazul oficialilor turnelului de la Sankt Petersburg.

Halep a fost foarte aproape să revină în tenis. Se pare că sportiva a avut discuții cu oficialii turneului de la Sankt Petersburg, programat să aibă loc între 1-3 decembrie.

Cu toate că se află în stare de suspendare, Halep ar fi avut posibilitatea să participe la acest turneu din Rusia, deoarece el nu este afiliat la WTA.

Confirmând negocierile, directorul turneului de la Sankt Petersburg, Natalia Kamelzon, a declarat că sportiva din România a răspuns pozitiv la invitație.

Cu toate acestea, există șanse reduse ca Simona Halep să participe la turneul din Rusia. Totul din cauza implicării sale în procesul juridic.