La câteva luni după ce nu a mai apărut în postul de moderator al emisiunii Acces Direct difuzată pe Antena 1, Simona Gherghe a decis să spună care este motivul din spatele demisiei ei.

Jurnalista a declarat pentru viva.ro, că a simțit nevoia să facă o schimbare având în vedere că timp de 9 ani s-a dedicat aceluiași format. Reacția ei vine după ce în presa românească au apărut zvonuri potrivit cărora blonda s-ar fi certat cu șefii săi.

„Am simțit că am obosit”

Pentru că am simțit că, după aproape 9 ani, trebuie să schimb ceva în plan profesional. Cumva, lucrurile astea se întâmplă ciclic. Când am preluat emisiunea, în 2010, eram după aproape 9 ani de știri. Acum, am simțit că am obosit. Nu e un format comod. Emoțional, m-a consumat foarte tare. Și am decis să mă retrag, ca să las loc pentru ceva mai bun în viața mea”, a spus Simona Gheorghe potrivit viva.ro.

Cum este viața de mamă a doi copii

„E frumos? Putin spus. E minunat! E greu? Al naibii de greu.

Scriu randurile astea, pentru femeile care se pregatesc sa fie mame si pentru cele ca mine, lauze. As fi putut sa las la descriere doar partea cu minunatul, dar nu vreau sa cosmetizez nimic. N-ar fi cinstit. Prea am vazut postari in care totul e doar despre fericire, armonie si zambete ca-n reclame. Pana acolo, e drum lung. Si noi zambim in poza, dar dincolo de zambet, sunt multe.

Oboseala crunta, doua, trei ore de somn pe noapte, cu plans mult, cu furtuna hormonala post-partum, cu o mie de griji si indoieli, cu dureri de sani si de burta si de spate. Cu Ana, care se bucura de Vlad si l-ar pupa toata ziua, dar care nu intelege de ce trebuie sa o imparta pe mami, mami a ei de care si ea are nevoie, pentru ca si ea e atat de mica… Privirea ei, uneori, ma inteapa drept in inima. Si da, ziua incerc sa fiu mai mult a ei, caci noaptea-i a lui Vlad. Asta cand nu se trezeste ea plangand si strigand dupa mine. Iar cand se trezesc amandoi, atunci sa te tii… Si, printre toate astea, mai avem momente cand e liniste, cand Vlad e pe bratul meu stang si doarme, iar Ana, pe bratul drept si se uita la desene. Uite, pentru clipele astea se sterg alea grele, cu nopti lungi, cu extenuare de simti ca te doare carnea si nu mai stii incotro s-o apuci.

Si mai sunt, apoi, plimbarile noastre, cand reusim sa sincronizam programul copiilor. Noi patru, invatand sa traim unii cu altii. Cu fiecare zi care trece, e cu un minut mai usor. O simt. Si, doamne, cum pretuiesc minutul asta…
Stiu ca, poate, n-ar fi trebuit sa scriu, ca textul asta ma expune, poate, prea tare, dar e ca o spovedanie a unei #mamededoi, la inceput de drum. Si mai stiu ca nu sunt singura!”, a scris Simona Gherghe pe Facebook acum ceva timp.