Septimiu Buzaşu, eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor
Septimiu Buzaşu a fost eliberat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, decizia prim-ministrului privind eliberarea din funcţie a acestuia fiind publicată în Monitorul Oficial de miercuri.
Septimiu Buzaşu a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor din mai 2007. Anterior, în perioada martie 2007 -aprilie 2007 – a fost şef – Serviciu Utilităţi la Direcţia Autostrăzi, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi director la Direcţia Întreţinere Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din CNADNR (august 2006 – martie 2007).
Buzaşu a mai ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în perioada 17 februarie 2005 – 28 august 2006. AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





