O parte din brokerii de credite se retrag de pe piaţă, alţii anunţă că mai pot rezista câteva luni dacă afacerile vor evolua în acelaşi ritm. Şi câţiva brokeri de asigurări şi-au încetat activitatea.

Frâna puternică pusă de bănci la acordarea de credite scoate acum de pe piaţă o bună parte din brokeri. Firme de brokeraj mai cunoscute precum IpoteciDirect şi Creditlink, şi-au încetat activitatea în ultimele săptămâni. „Am oprit activitatea şi nu intenţionăm să o reluăm“, a declarat, pentru Capital, acţionarul Creditlink, Martin Stobbs. „Numărul creditelor intermediate este zero începând din luna octombrie. Nu am avut venituri în ultimele şase luni“, descrie Stobbs activitatea Creditlink din ultima periodă.

De asemenea, acţionarii unor firme mult mai mici de brokeraj, care activau numai într-un oraş sau în câteva oraşe din ţară, au decis să îşi înceteze activitatea, potrivit surselor din piaţă. Brokerii de credite nu sunt reglementaţi şi supravegheaţi de nicio instituţie a statului şi, în consecinţă, nu există informaţii certe despre numărul firmelor de acest tip sau despre valoarea creditelor intermediate de acestea. Anul trecut, numărul brokerilor de credite care activau pe piaţa autohtonă se ridica la 2.000-3.000, potrivit estimărilor preşedintelui Asociaţiei Române a Brokerilor de Credite (ARBC), Anca Bidian. „La un volum de credite nou acordate de câteva miliarde de euro, o piaţă de 2-3.000 de brokeri de credite este supradimensionată“, afirmă Bidian.

Brokerii de credite au intermediat anul trecut 8%-10% din totalul creditelor noi, potrivit estimărilor ARBC, iar cei 18 brokeri care făceau parte din ARBC la sfârşitul anului trecut au intermediat aproape 5% din totalul creditelor nou acordate.

„Câţi vor rămâne, nu ştiu. Foarte mulţi au profitat de oportunităţile din 2007 şi 2008“, mai spune Bidian, referindu-se la creşterea explozivă a creditării în 2007 şi în primele trei trimestre ale anului trecut.

Concomitent, criza are efecte şi pe piaţa brokerajului în asigurări. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a avizat în acest an încetarea activităţii a patru brokeri, la cererea acestora, în timp ce alţi doi brokeri de asigurări au primit aprobarea pentru a-şi suspenda activitatea. Concomitent, CSA a autorizat şi funcţionarea a aproximativ 20 de firme noi de brokeraj. „Cred că anul acesta numărul brokerilor de asigurare care se vor închide va fi mai mare decât cel al brokerilor care se vor deschide“, afirmă preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere în Asigurări, Bogdan Andriescu. Numărul brokerilor de asigurări de pe piaţa autohtonă este actualmente de circa 400. În 2008, aceştia au intermediat poliţe în valoare de 2,78 miliarde de lei, reprezentând aproape 40% din totalul primelor brute susbscrise de asigurători.

Recensământul brokerilor de credite, peste câteva luni

În condiţiile în care veniturile brokerilor provin exclusiv din comisioanele încasate în urma intermedierilor, acţionarii societăţilor care facilitează contractarea de credite au fost nevoiţi să pompeze bani în firme pentru a le putea ţine pe piaţă în ultimele luni. „De circa cinci luni, merge din ce în ce mai greu. Băncile aproape că au sistat creditarea; preferă clienţii cu un grad de eligibilitate foarte ridicat, care sunt greu de găsit pe piaţă“, afirmă directorul general al brokerului Easy Credit, Victor Rădulescu. În primele trei luni ale acestui an, Easy Credit a intermediat numai 30 de împrumuturi contractate de persoane fizice şi încă unul, de valoare mică, accesat de o firmă. Efectul: din cele trei agenţii pe care le avea la finele anului trecut, a închis deja două şi a renunţat la o parte din angajaţi, unii dintre aceştia primind statut de colaboratori. „Mai rezistăm pe piaţă maximum două-trei luni, în actualele condiţii. Încercăm să ne îndreptăm şi către asigurări, ca să compensăm absenţa creditării, şi să diversificăm activitatea de consultanţă financiară“, mai spune Rădulescu. Şi reprezentanţii altor firme dau declaraţii similare. Edelfinans, broker care îşi desfăşoară activitatea exclusiv în Oradea, a închis una dintre cele două unităţi de care dispunea până nu demult. În primele trei luni ale anului curent, firma a intermediat credite în valoare de 50.000 de euro, contractate de aproape 20 de persoane fizice şi juridice. „Dacă piaţa se menţine tot aşa, mai rezistăm cel mult şase luni. Acum, în proporţie de 80%, firma se susţine din propriile mele resurse“, afirmă directorul general al Edelfinans, Adela Măricean.

154-28805-11_victorradulescu1_15_rp.jpg«Mai rezistăm pe piaţă două-trei luni, în actualele condiţii. Încercăm să ne îndreptăm şi către asigurări şi să diversificăm activitatea pe consultanţă.»
Victor Rădulescu, director general, Easy Credit

«Am oprit activitatea şi nu intenţionăm să o reluăm. Numărul creditelor intermediate este zero începând din luna octombrie.»
Martin Stobbs, acţionar Creditlink

154-28804-11_ancabidian_15_c.jpg«Un lucru bun este că piaţa se va consolida şi se va contura mult mai bine decât în anii trecuţi, când a fost foarte atomizată. Un număr de brokeri de ordinul miilor era foarte mare.»
Anca Bidian, preşedinte, Asociaţia Română a Brokerilor de Credite

Frână pe creditare

154-28806-11_g_96x66.jpgÎmprumuturile nou acordate de bănci în ultimele luni abia se apropie de valoarea ratelor achitate la cele date în trecut. Soldul creditului neguvernamental a scăzut cu 0,7% în termeni reali (cu 0,2% în termeni nominali) în luna februarie a acestui an, comparativ cu luna anterioară, ajungând la 206, 89 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. La sfârşitul lunii februarie, valoarea împrumuturilor acordate de bănci persoanelor fizice şi juridice era cu 30% peste cea consemnată în urmă cu un an, în timp ce în iunie 2008 soldul creditului neguvernamental fusese cu 63% peste cel consemnat cu un an înainte.