Seful finantelor de la Oradea este prieten cu Bachus
In foaia de observatie clinica, medicul care l-a tratat considera ca pacientul prezinta tulburari de memorie. Potrivit specialistilor, dementa alcoolica este cea mai grava forma a alcoolismului, iar boala este nevindecabila. Teoretic, cei care sufera de aceasta boala nu pot ocupa functii de conducere, din pricina tulburarilor de comportament. Totusi, cei care impart posturile institutiilor descentralizate ale statului n-au tinut cont de aceste aspecte si l-au promovat pe Ioan Bercea imediat dupa
In foaia de observatie clinica, medicul care l-a tratat considera ca pacientul prezinta tulburari de memorie. Potrivit specialistilor, dementa alcoolica este cea mai grava forma a alcoolismului, iar boala este nevindecabila. Teoretic, cei care sufera de aceasta boala nu pot ocupa functii de conducere, din pricina tulburarilor de comportament. Totusi, cei care impart posturile institutiilor descentralizate ale statului n-au tinut cont de aceste aspecte si l-au promovat pe Ioan Bercea imediat dupa alegeri. Astfel, acesta a ocupat pentru o vreme functia de consilier pe probleme economice la cabinetul prefectului de Bihor, dupa care a fost saltat direct in postul de director al Administratiei Financiare Oradea, cea mai importanta institutie din cadrul Directiei Generale a Finantelor Bihor. Printre altele, Ioan Bercea este si secretarul general al PSD, filiala Bihor.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.


