Începând de vineri, 25 septembrie, fermierii din România pot solicita banii de la stat acordaţi prin măsura 21 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020.

Sprijinul financiar are ca scop atenuarea efectelor generate de pandemia de COVID-19 în sectorul zootehnic (bovine, ovine, caprine), dar şi în cel vegetal (legume-fructe şi cartofi).

Sunt disponibili, în total, 150 de milioane de euro

Fondurile disponibile în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor se ridică la 150 de milioane de euro, transmite APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură). Depunerea solicitărilor se va face în perioada 25 septembrie – 23 octombrie 2020.

Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei şi urmează să fie plătit până la data de 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

“Sprijinul are în vedere atenuarea problemelor legate de lichidităţi care periclitează continuitatea activităţilor agricole, respectiv a producţiei primare în agricultură, în sectoarele antemenţionate, acestea fiind cele mai afectate de impactul COVID-19. Având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID-19, fermierii vor fi sprijiniţi în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei şi menţinerea viabilităţii fermelor”, precizează APIA.

Cine beneficiază de măsură şi cum se depun cererile?

Potenţialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepţional sunt fermierii activi, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine şi/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe şi cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 şi care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19, notează Agerpres.

Conform APIA, cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepţional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, precum şi sectoarelor legume-fructe şi cartofi, însoţite de documentele generale şi specifice, pot fi depuse la centrele judeţene/locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti sau transmise prin fax, poştă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiţia asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.