Voucherele pentru alimente vor fi încărcate pe data de 20 februarie

Veste excelentă pentru românii cu pensii mici, dar şi pentru alte categorii vulnerabile!

Vă amintim că, anul acesta, voucherele pentru alimente vor fi acordate tuturor cetățenilor români care fac parte din categoriile sociale vulnerabile pe toată durata anului în șase tranșe a câte 250 de lei fiecare.

Banii pentru prima tranșă ar urma să fie acordați luna aceasta, chiar dacă Guvernul României anunțase inițial o întârziere.

Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), citate de România TV, banii vor fi acordați pe data de 20 februarie 2023, la fel ca banii de pe cardurile de energie, folosite pentru achitarea facturilor la energie.

„Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte şase tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni”, au anunțat acele surse.

Cardurile de energie vor putea fi folosite de pe data de 20 februarie

Vă amintim că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va oferi cetățenilor români care fac parte din categoriile sociale vulnerabile și un sprijin financiar pentru a-și putea achita facturile la energie. Ajutorul financiar are o valoare totală de 1.400 de lei, va fi oferit de două ori pe an (700 lei de fiecare dată) sub formă unui card de energie.

Potrivit calendarului asumat, începând cu data de 20 februarie 2023 se vor efectua plățile pentru facturile curente și restante.

Potrivit MIPE, documentele obligatorii necesare pentru efectuarea plății facturilor la energie prin mandat poștal sunt:

– cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poştal, în original;

– actul de identitate al beneficiarului de sprijin, în original;

– documentul/documentele justificativ/justificative prin care face dovada datoriei curente şi/sau restante faţă de furnizorul de energie şi/sau, după caz, faţă de asociaţia de proprietari/locatari.

În situația documentelor justificative, certificatul de validare a datoriei trebuie prezentat în original, iar facturile la energie pot fi aduse în original sau pot fi prezentate, pe telefon, în format electronic.

În cazul reprezentantului legal/împuternicitului convențional se va prezenta și împuternicirea în original, actul de identitate al celui împuternicit în original, actul de identitate al beneficiarului de sprijin în original, certificatul de naștere al minorului (în cazul în care beneficiarul este minor).