Sindicaliștii sunt de părere că lipsa măsurilor adecvate de protecție impotriva coronavirusului ar determina cadrele didactice să nu vină la școală odată cu reînceperea ei. Mai mult decât atât, un alt factor care ar determina profesorii să nu își facă meseria este refuzul actualului Guvern de a majora salariile. În acest context, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ face un apel public către parlamentari.

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ face un APEL PUBLIC către parlamentarii României prin care solicităm să respingă decizia Guvernului Orban de a nu majora salariile din educaţie, la data de 1 septembrie 2020, decizie luată prin recenta OUG privind rectificarea bugetară.

În medie, fiecare cadru didactic ar urma să primească în plus 300 de lei, bani din care îşi poate achiziţiona măştile de protecţie pe care va fi obligat să le poarte în timpul activităţii în unităţile de învăţământ.

În anul şcolar 2020-2021, peste 10 mii de cadre didactice cu vârsta de peste 65 de ani şi alte aproximativ 40 de mii cu vârsta cuprinsă între 60 şi 65 de ani trebuie să se întoarcă la catedră. Prin comparaţie cu alte sectoare socio-profesionale, educaţia are cei mai mulţi angajaţi care fac parte din categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire cu noul Coronavirus.

Pericolul la care se vor supune colegii noştri este unul foarte mare pentru ei, dar şi pentru familiile lor, situaţie în care se află şi elevii şi familiile acestora, ca urmare a numărului mare de persoane care se vor întoarce în sălile de clasă”, susţin sindicaliştii, citați de news.ro.

Cadrele didactice ar putea intra în linia întâi

Sindicaliștii consideră că există un risc major pentru cadrele didactice. Dacă nu se iau măsurile potrivite, acestea ajung să intre în lini întâi. Cei mai afectați vor fi profesorii care vor avea de predat la mai multe clase și care vor intra în contact cu zeci de elevi. În acest context, sindicaliștii avertizează cu privire la formarea unor adevărate bombe epidemiologice.

”În aceste condiţii, în care numărul de elevi şi cadre didactice este mai mare decât în oricare alt loc populat, fie că este loc de muncă, sau un loc deschis publicului, considerăm că se impun măsuri foarte stricte, urgente şi bine implementate prin care elevii şi angajaţii din educaţie să beneficeze de toate condiţiile, astfel încât să nu fie expuşi îmbolnăvirii cu COVID-19.

Autorităţile au obligaţia să asigure tuturor participanţilor la actul educaţional măşti, dezinfectant, săpun şi toalete funcţionale, pe parcursul fiecărei zile de şcoală.

Altfel, transformăm unităţile de învăţământ în BOMBE EPIDEMIOLOGICE, chiar din prima zi de şcoală!”, arată FSLI.

Cadrele didactice trebuie să primească bani pentru măști

Sindicaliștii sunt de părere că cei 300 de lei trebuie acordați de la data de 1 septembrie. Cu acești bani, cadrele didactice își vor asigura măștile de protecție care vor fi obligatorii în incinta școlilor.

”Le cerem parlamentarilor cărora le pasă de sistemul de educaţie să nu voteze OUG privind recenta rectificare bugetară în forma adoptată de Guvernul României şi pentru că ar produce un grav dezechilibru în rândul bugetarilor: prin amânarea acestei majorări salariale, cadrele didactice vor primi bani în plus abia la data de 1 septembrie 2021, faţă de celelalte categorii care îi vor primi de la data de 1 ianuarie 2021, conform Legii nr.153/2017.

În plus, nici până la această oră, deşi a fost promulgată de peste o lună şi jumătate legea conform căreia fiecărui elev şi cadru didactic i se asigură, la cerere, un dispozitiv-laptop sau tabletă conectat la internet, nu au fost emise Norme metodologice pentru aplicarea acestei legi.

Întreg tabloul educaţiei este plin de disfuncţionalităţi, în condiţiile în care şcoala va începe în mai puţin de o lună!”, indică FSLI.

Există riscul ca profesorii să refuze să vină la muncă

Sindicaliștii au subliniat faptul că există riscul real ca profesorii să refuze să vină la muncă dacă Guvernul nu va asigura condițiile necesare atât pentru cadrele didactice cât și pentru elevi.

„Federaţia noastră, care reprezintă interesele a peste 165.000 de angajaţi, atrage public atenţia că numeroasele semnale pe care le-am primit în ultima perioadă de la sindicatele afiliate sau direct de la profesori, converg către un numitor comun: INTENŢIA CADRELOR DIDACTICE DE A REFUZA SĂ VINĂ LA ŞCOALĂ ÎNCEPÂND CU DATA DE 14 SEPTEMBRIE, dacă Guvernul României nu va asigura toate condiţiile de protecţie necesare angajaţilor din educaţie, dar şi elevilor, împotiva infectării cu COVID-19, precum şi dacă nu se va acorda majorarea salarială începând cu data de 1 septembrie 2020!”, afirmă sindicaliştii din învăţământ.