S-a aflat procentul! Cu cât vor crește, de fapt, pensiile. E vestea momentului

S-a aflat procentul! Cu cât vor crește, de fapt, pensiile. E vestea momentului
Publicat de Valentina Drăgoi la 14 august 2020, 08:24

Vestea momentului pentru milioane de pensionari. S-a aflat procentul cu care vor fi majorate pensiile. Sunt vizate inclusiv pensiile speciale. Despre ce sume este vorba?

Se pare că pensiile ar urma să fie majorate de la data de 1 septembrie cu un procent de 14%, iar pensiile speciale vor crește și ele.

„Începând cu luna septembrie a.c., pensiile publice vor fi majorate cu 14%, acelaşi procent urmând să fie aplicat şi pentru pensiile sociale, cele care sunt acum la nivelul de 704 lei”, au declarat surse  pentru „Adevărul”.

Având în vedere că în luna iulie a acestui an pensia medie a fost de 1.387 lei, aceasta ar urma să fie majorată cu 194 lei, ajungând la valoarea de 1.581 lei. În  ceea ce privește pensia socială, care este în prezent de 704 lei, majorarea va fi mai mică de 100 de lei, până la nivelul de 802,56 lei.

Valoarea punctului de pensie va creşte cu 14% de la 1 septembrie 2020, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei, potrivit proiectului de rectificare bugetară publicat joi de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

„Se propune ca începând cu 1 septembrie 2020 valoarea punctului de pensie să fie majorată cu 14%, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. Totodată, se propune majorarea începând cu aceeaşi dată a indemnizaţiei minime sociale pentru pensionari, cu 14%, de la 704 lei la 800 lei”, se arată în nota de fundamentare.

De asemenea, MFP propune ca măsura de aplicare devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art.38 alin.(41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, (…) să se aplice de la 1 septembrie 2021.

„Aprobarea acestor măsuri conduce la reducerea semnificativă a necesarului de finanţare pentru majorarea pensiilor şi salariilor personalului didactic, atât în anul 2020, de la 11,2 miliarde lei la 3,6 miliarde lei, cât şi în anul 2021, de la 34,3 miliarde lei la 19,3 miliarde lei”, se menţionează în document.

Anunțul lui Florin Cîțu

Joi, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat că pensiile vor fi majorate cu cea mai mare sumă cu care au fost vreodată crescute.

„Am spus că vom creşte pensiile în 2020. Valoarea punctului de pensie va avea cea mai mare creştere pe care a avut-o vreodată. PSD niciodată nu a avut această sumă.

Am reuşit să creştem pensiile. Îl provoc pe domnul Ciolacu să găsească o altă ţară care creşte şi pensiile şi alocaţiile cu această sumă cu care va creşte pensiile acest Guvern.

Am crescut pensiile cu cea mai mare sumă. Şi facem asta în criză economică. Ştim cât de importantă este această sumă pentru români. Am crescut şi pensiile, am crescut şi alocaţiile. Sistemul financiar-bancar a fost un partener al PNL”, a spus ministrul.

Pensiile speciale se majorează și ele

Totodată, în urmă cu câteva zile, Ludovic Orban a mai precizat că același procent de majorare va fi aplicat și în cazul pensiilor speciale atunci când va fi hotărât.

„Am avut această discuţie ca să fie majorată şi pensia minimă cu procentul cu care se majorează punctul de pensie, această discuţie am avut-o şi pot să vă spun că şi pensia socială sau pensia minimă va creşte cu un procent similar pe care îl vom decide pentru creşterea punctului de pensie”, a spus premierul.

Acesta a mai subliniat faptul că sumele majorate vor fi cuprinse cu siguranţă în buget.

„Cu siguranţă vom finanţa, din moment ce am luat o astfel de decizie, am luat decizia astfel încât să putem să finanţăm orice cheltuială care este cuprinsă în buget”, a adăugat Orban.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.