Purtătorul de cuvânt al lui Aleksei Navalnîi, cel mai cunoscut opozant al Rusiei, a anunțat că acesta ar fi fost otrăvit în timpul unui zbor. Aceasta a mai notat pe pagina sa de Twitter că există suspiciunea ca acesta să fi fost otrăvit cu ceva ce i s-ar fi pus în ceai.

În timpul zborului, Navalnîi a acuzat stări de rău iar avionul a fost nevoit să aterizeze de urgență în orașul Tomsk din Rusia. Sursele spun că singurul lucru pe care l-a ingerat este o ceașcă de ceai pe aeroportul din Tomsk. Potrivit Interfax, proprietarii cafenelei spun că verifică acum camerele de supraveghere pentru a încerca să afle ce s-a întâmplat.

Echipajul companiei aeriene S7, cu al cărei avion a călătorit liderul opoziţiei ruse, a spus că Navalnîi a început să se simtă rău la foarte scurt timp după ce aparatul a decolat şi căpitanul a fost cel care a decis să efectueze o aterizare de urgenţă pe aeroportul cel mai apropiat. Navalnîi nu a băut şi nu a mâncat nimic la bordul avionului, potrivit unui comunicat al companiei, citat de EFE.

Medicii au declarat că agetul toxic s-a absorbit mai repede în băutura caldă. Acesta se află la spital la Terapie Intensivă și este inconștient.

Unul dintre medicii de la spitalul unde a fost internat Navalnîi a afirmat joi că nu este sigur că liderul de opoziţie a fost otrăvit, după cum afirmă susţinătorii săi. Potrivit lui Anatoli Kalinişenko, medic la spitalul din Omsk, intoxicaţia este unul dintre posibilele diagnostice luate în considerare, dar testele în curs vor arăta cum stau lucrurile.

„Presupunem că Aleksei  a fost otrăvit cu ceva ce a fost pus în ceaiul său. Aceasta este singura băutură pe care el a consumat-o în această dimineaţă. Doctorii spun că toxina a fost absorbită mai repede odată cu lichidul fierbinte. Aleksei este acum în stare de inconştienţă”, a spus ea.

Kira Iarmîş nu a spus cine l-ar fi putut otrăvi pe Navalnîi, însă a informat că poliţia a fost chemată la spital. Rezultatele testelor medicale sunt aşteptate pentru joi mai târziu.

Cine este Alkesei Navalnîi

Avocat şi activist anticorupţie, el a stat de mai multe ori la închisoare în ultimii ani pentru organizarea de proteste anti-Kremlin şi a fost agresat fizic pe stradă de activişti proguvernamentali. Navalnîi a susţinut investigaţiile care, potrivit lui, dezvăluie corupţia oficială.

Alegeri regionale vor avea loc în Federaţia Rusă luna viitoare, iar Aleksei Navalnîi şi aliaţii săi se pregăteau pentru ele, încercând să sporească sprijinul pentru candidaţii pe care îi susţin.