Te angajează imediat! Nu ai nevoie de experiență. Angajatorii te vor primi cu brațele deschise

Marile hoteluri din Europa se confruntă cu o situație fără precedent, iar directorii de abia acum recunosc că se văd consecințele anilor în care angajații nu au fost plătiți cât trebuia. Mai precis, aceste hoteluri duc o lipsă acută de personal, din cauză că mii de angajați au decis să părăsească această industrie în momentul în care pandemia de coronavirus a blocat-o complet.

O parte dintre cei care activau în domeniul ospitalității a decis să nu se mai întoarcă și să găsească alte locuri de muncă, acolo unde banii sunt mai mulți. Pe acest fond, deficitul forței de muncă s-a agravat mult în ultima perioadă în acest domeniu.

A început recrutarea de persoane fără experiență

În context, cel mai mare grup hotelier din Europa, grupul francez Accor, a început să angajeze persoane care nu au lucrat în industria hotelieră, spune directorul general Sebastien Bazin. Grupul Accor deține hoteluri precum Mercure, ibis și Fairmont, acestea fiind prezente în peste 100 de țări. Drept urmare, grupul are nevoie de 35 de mii de angajați la nivel mondial.

„Am încercat acest lucru la Lyon şi Bordeaux în urmă cu zece zile şi în week-end-ul acesta vom avea interviuri cu oameni care nu au CV, experienţă anterioară şi care sunt angajaţi în decurs de 24 de ore”, a spus Sebastien Bazin.

Grupul francez a venit cu o soluție pe termen scurt – ocupă posturile libere din Franța cu tineri și migranți, dar vor reduce și serviciile.

„Este vorba de studenţi şi oameni care vin din Africa de Nord. Şi, practic, închidem restaurantele pentru prânz sau le deschidem doar cinci zile pe săptămână. Nu există altă soluţie”, a precizat Sebastien Bazin, potrivit Reuters, adăugând că noii recruți vor beneficia de un training de șase ore sau învață în timpul programului.

Pe de altă parte, el spune că o parte din vină o au chiar directorii de hoteluri care nu au observat la timp că angajații lor primeau salarii destul de mici.

„Jumătate din vină are legătură cu faptul că am fost orbi, că nu am acordat suficientă atenţie faţă de foarte mulţi angajaţi şi probabil i-am plătit insuficient pe unii oameni pentru mult prea mult timp. Aşa că ăsta este un semnal de alarmă”, a recunoscut Sebastien Bazin.

Salarii mai mari pentru cei care vor să lucreze în domeniul ospitalier

Deficitul forței de muncă nu este o problemă doar în Franța, aceasta fiind prezentă și în Spania și Portugalia, acolo unde turismul era de 13%, respectiv 15% din PIB înainte de pandemie. Drept urmare, hotelierii au decis să ofere salarii mai mari, cazare gratuită, bonusuri și chiar asigurare medicală.

„Mulţi angajaţi au decis să se mute spre alte sectoare aşa că repornim industria de la zero şi trebuie să ne batem pentru a găsi personal talentat”, a dezvăluit directorul grupului hotelier Melia, Gabriel Escarrer.

Din lipsă de locuințe care să poată fi închiriate în apropiere de stațiuni, unii angajați sunt cazați chiar în camerele de hotel.

„Dacă nu vom putea recruta, vom fi nevoiţi să ne restrângem serviciile. Este regretabil şi dramatic pentru o industrie care nu a avut venituri în ultimii doi ani”, spune directorul de la Hotel Mundial.