Românii care pot cumula pensia cu salariul! Raluca Turcan a anunțat excepțiile chiar acum

Raluca Turcan a precizat că anumite tipuri de venituri, cum ar fi plata cu ora sau drepturile de autor, sunt exceptate de la proiectul de lege privind interdicţia cumulării pensiei cu salariul pentru persoanele din sistemul public care aleg să continue să muncească după vârsta legală de pensionare. Ministrul a mai explicat că proiectul de lege privind continuarea voluntară a activităţii până la vârsta de 70 de ani intră joi în procedura de transparenţă decizională.

“Astăzi am finalizat şi vom propune în transparenţă decizională un proiect de lege pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi care introduce posibilitatea ca cei cu vârsta de pensie îndeplinită să poată să opteze să muncească până la 70 de ani. (…) Proiectul intră astăzi în transparenţă decizională, urmând ca după îndeplinirea termenului legal să mergem cu acest proiect în şedinţa de Guvern pentru a fi adoptat. Astfel, proiectul de lege pentru continuarea activităţii pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare prevede ca persoanele ajunse la vârsta de pensie şi care doresc să rămână în activitate să poată să facă acest lucru. Este vorba aşadar de o opţiune a angajatului, o opţiune de a munci în continuare, chiar dacă a ajuns la vârsta legală de pensionare. (…) Vorbim aşadar despre un drept şi nu de o obligaţie, iar exercitarea acestui drept este strict la latitudinea angajatului. Legal, rămâne posibilitatea oricărei persoane de a se pensiona la vârsta legală de pensionare, fără nicio îngrădire”, a afirmat Raluca Turcan.

Excepțiile vizează tipuri de venituri şi nu categorii profesionale

Ministrul Raluca Turcan a mai precizat joi că excepțiile vizează tipuri de venituri şi nu categorii profesionale.

“Excepţiile legate de aplicarea acestei măsuri legislative: evident că noi am plecat în acest demers cu dorinţa de a face o lege constituţională, şi atunci în mod evident trebuie să fie exceptate de la aplicarea acestei reguli persoanele alese care se află în mandate pe o perioadă definită de Constituţie. (…) De asemenea, vor fi exceptate de la suspendarea dreptului pensiei în momentul în care optează pentru activitate până la 70 de ani persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condiţiile Legii 8/1996, personalul didactic prevăzut de Legea Educaţiei Naţionale, persoanele încadrate în gradul 3 de invaliditate, pentru că există o decizie a Curţii Constituţionale, membrii Academiei Române şi de asemenea persoanele din cadrul autorităţilor administrative autonome sau instituţiilor publice care la data intrării în vigoare a acestei legi sunt în exercitarea unui mandat cu o durată prevăzută de lege. (…) Am vorbit de tipuri de venituri câştigate. Aşadar plata cu ora este exceptată, este exceptat tipul de venit din drepturi de autor. (…) Declaraţia premierului (care s-a poziţionat împotriva oricăror excepţii în proiectul de lege, n.r.) este în acord cu textul legii şi cu ce am menţionat eu, în sensul în care noi facem excepţii nu pentru anumite categorii socio-profesionale, ci pentru tipuri de venit care pot fi acceptate în momentul în care, după vârsta de pensionare, alegi să lucrezi”, a precizat Raluca Turcan.

 

Sursă foto: Facebook Raluca Turcan