Gazeta Sporturilor a fost cumpărată de un joint-venture între Ringier România și compania bulgară Sport Media Group: Ringier Sportal SRL.

Tranzactia include editiile print (cu o medie de vanzari de 20.000 exemplare zilnic) si online (cu 3.5 milioane unici lunar) si asigura transferul echipei, se arată în comunicatul grupului.

Tranzacția va fi finalizată după avizul Consiliului Concurenței.

„Ma bucur ca am reusit sa castigam loialitatea unei audiente de sport semnificative si sa cream un brand foarte puternic – Gazeta Sporturilor. In acest moment, intrucat strategia noastra este sa ne concentram pe business-ul nostru principal de televiziune, radio si digital, am considerat ca Ringier este cel mai bun loc pentru a pastra calitatea gsp, a ii asigura dezvoltarea si a integra echipa. Sunt multumita ca am ajuns la un acord benefic pentru toate partile implicate si le doresc tuturor mult succes.”, a explicat Camelia Voiculescu, Presedinte Intact Media Group.

“Ne vom asigura ca GSP.ro isi va consolida pozitia de leader pe piata portalurilor de sport din Romania”, spune Robin Lingg, Membru al Boardului Executiv al Ringier AG.

”Vom extrage toate sinergiile rezultate din punerea laolalta a operatiunilor de media ale Ringier, a expertizei digitale a Sportal Media Group si a continutului de inalta calitate al Gazetei, pentru a atinge impresionante noi standarde”, a mai menţionat acesta.

Sportal Media Group este deținută de Stilian Shishkov – cel care reprezintă Sportal în discuțiile pentru preluarea GSP fondator al mai multor proiecte online din Bulgaria, membru al Media Comittee la UEFA. A jucat fotbal – dar la nivel universitar – în timpul studiilor din Statele Unite.

Intact Media este cea mai importanta platforma multimedia din Romania cu capital integral autohton. Intact Media Group a fost fondat in 1991 ca o afacere de familie. Grupul include in prezent cinci canale TV (Antena 1, Antena 3, Antena STARS, Happy Channel, ZU TV), doua statii radio (Radio ZU, Romantic FM), platforma de video on demand (antenaplay.ro), operatiuni digitale (a1.ro, antena3.ro, observator.tv, gsp.ro, spynews.ro, jurnalul.ro, tvhappy, ro, zutv.ro), doua cotidiene national (Gazeta Sporturilor, Jurnalul National), precum si alte servicii complementare.

 

Te-ar putea interesa și: