Campania – Te costa zero lei să ajuți! 

PROFI, prin pașii pe care îi face an de an, construiește zi de zi un viitor mai bun, susținând și finanțând acțiuni care contează cu adevărat și aduc schimbarea în bine în viața copiilor, în diferite sectoare. Organizațiile care au participat la campanie în acest an reprezintă șapte domenii de interes: sănătate, apărarea drepturilor copiilor, educație, incluziune/servicii sociale, protecția mediului, cultură și sport. 

Clasamentul campaniei, secțiunile ei, numele ONG-urilor participante și a proiectelor lor, mai multe informații diverse precum și sumele câștigate de fiecare în parte, le găsiți mai jos.

  • Secțiunea –  Educație  

Nume ONG – Fundația United Way România  

Suma câștigată – 663,278 lei 

Proiect – STOP Sărăcie, START Educatie 


Anul acesta, cel mai aproape de sufletul oamenilor s-a dovedit a fi un proiect de educație care tocmai de aceea a ajuns și să fie recompensat cu suma cea mai mare. Proiectul Fundației United Way România a mișcat inimi datorită felului în care, prin educație, abordează probleme reale, cum ar fi inechitățile din societate. 


De 15 ani, Fundația United Way România oferă persoanelor defavorizate șanse sporite la servicii educaționale, de sănătate și de integrare social-economică. Proiectul ”STOP sărăcie, START educație” se concretizează prin programe de after-school pentru copii, ajutoare materiale, activități cu profesori, tutori și mentori voluntari, dar și prin implicarea mai activă a părinților copiilor, cu ajutorul psihologilor și al asistenților sociali. Momentan, în acest program sunt înscriși 6500 de copii. Șansele lor de a învinge sărăcia, de a deveni adulți independenți și responsabili și de a avea un impact pozitiv în comunitate sunt în creștere. La aceste șanse vor contribui și banii câștigați în urma actualei campanii. 

  • Secțiunea – Protecția mediului 

Nume ONG – Asociația Ecostuff 

Suma câștigată -238.366 lei 

Proiect – Pădurea mea



Asociația EcoStuff a participat cu proiectul ¨Pădurea mea¨ prin care dorește să implice copiii și voluntarii în acțiuni de protecție a mediului prin plantare de copaci. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt copiii implicați. Acum ei vor avea ocazia să se plimbe prin pădure, să culeagă semințe, să le sădească și să le îngrijească, iar ulterior să se bucure de roadele muncii lor, plantând puieții care vor da naștere unor noi păduri. Pe termen lung, beneficiari suntem noi, sunt toate ființele care au nevoie de oxigen pentru a supraviețui. În plus, putem da ocazia unei generații în formare să învețe și să ne învețe o lecție prețioasă: niciodată nu e prea devreme sau prea târziu să deprinzi lucruri noi, iar cu sumele câștigate din campania PROFI, Asociația Ecostuff poate face exact acest lucru.


  • Secțiunea- Incluziune – Servicii sociale 

Nume ONG – Touched România 

Suma câștigată: 194,589 lei 

Nume proiect – Fii un erou. Ajută-i să rămână în brațele mamei lor!

Primul program demarat de Asociație, în 2005, a fost cel de voluntariat în spitale, prin care copiii abandonați erau îngrijiți de voluntari. De atunci au trecut 14 ani, timp în care Touched România a înființat alte șase proiecte sociale, inclusiv cel intitulat ¨Fii un erou! Ajută-i să rămână în brațele mamei lor!¨, a diversificat și dezvoltat serviciile sociale oferite, ajutând peste 450 de mame și copii să nu fie separați. 

Premiul câștigat va ajuta asociația să găzduiască în continuare mame și copii aflați în dificultate, victime ale violenței domestice, traficului de persoane, sărăciei și excluziunii sociale, să ofere alocații lunare de hrană, programe educaționale pentru copii și grup de suport pentru asistentele maternale, consiliere psihologică și juridică femeilor și copiilor victime ale violenței domestice, dar și orientare socială și profesională. Credem că acesta este cel mai mare dar – pentru că mamele sunt principalele ființe din viața fiecărui om. 

  • Secțiunea- Sănătate  

Nume ONG – Federația Filantropia 

Suma câștigată – 174,336 lei 

Nume proiect – Sănătate la un click distanță! 

Prin proiectul ¨Sănătate la un click distanță¨, 3 asociații membre ale Federației Filantropia (Fundația Filantropia Timișoara – județul Timiș, Asociația Filantropia Oradea – Județul Bihor, și  Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” – Județul Bacău) vor utiliza fondurile primite pentru a implementa un proiect de telemedicină oferind, cu ajutorul tehnologiei, servicii medicale de specialitate pentru persoane aflate în localități lipsite de acces la servicii medicale. 

Federația Filantropia este o organizație non-profit care cuprinde 22 de asociații și organizații neguvernamentale de pe teritoriul României, ce desfășoară activități, programe și proiecte în domeniul protecției copilului, persoanelor cu dizabilități, familiilor aflate în dificultate, sănătate, educație nonformală pentru tineri, formare vocațională, protecția vârstnicilor, servicii de consiliere pentru cetățeni străini, burse pentru elevi și studenți, etc. 

  • Secțiunea – Apărarea drepturilor copiilor 

Nume ONG – Fundația Inocenți 

Suma câștigată -116,778 lei 

Nume proiect –  Și eu am dreptul sa mă joc!

Cu ajutorul premiului câștigat în această campanie, Fundația Inocenți va demara proiectul „Și eu am dreptul să mă joc”, prin care susține copiii din spitale, sperând la ziua în care, pentru a-și atinge potențialul maxim, viitorul niciunui copil nu va mai fi limitat de mediul din care provine ori de dizabilitatea pe care o are. Părinți, specialişti în îngrijirea copilului mic, animatori socio-educativi, psihologi, psihoterapeuţi, psiho-pedagogi, kinetoterapeuți, pedagogi sociali, educatori, consilieri de tineri sau asistenți sociali îi implică pe copiii în activități terapeutice și recreaționale, terapie prin joc și joacă și în activități educaționale (citesc, povestesc, scriu, învață, colorează etc.), activități prin care le stimulează dezvoltarea echilibrată.

  • Secțiunea -Sport 

Nume ONG – Fundația Nadia Comăneci 

Suma câștigată – 63,300 lei 

Nume proiect – 10 pentru gimnastică 

În România există o adevărată tradiție în gimnastică. Premiul câștigat în actuala campanie contribuie la continuarea acestei tradiții, permițând fundației să lanseze bursele „10 pentru gimnastică” – prin care oferă sprijin tinerelor gimnaste cu rezultate bune atât în competiţiile de profil, cât şi la școală, dar care din cauza situaţiei financiare precare a familiei riscă să abandoneze activitatea sportivă. Proiectul se desfășoară la nivel național, toate cluburile de gimnastică din țară fiind încurajate să îşi susțină tinerele gimnaste să aplice la o bursă „10 pentru gimnastică”. 


Fundația Nadia Comăneci are ca principal obiectiv încurajarea, susținerea și promovarea performanței în orice domeniu, pornind de la rezultatele sportive, dezvoltarea educațională și profesională și până la calitatea vieții și a familiei, militând pentru ”o viață de nota 10”. 

  • Secțiunea – Cultură 

Nume ONG – Asociația Monumentelor 

Suma câștigată – 49,352 lei 

Nume proiect – Ambulanța pentru monumente 

¨Ambulanța pentru Monumente¨ se ocupă de salvarea monumentelor istorice din România aflate în stare de pre-colaps sau colaps și este un proiect al Asociației Monumentum, al cărei susținător declarat este Alteța Sa Regală Charles Prințul de Wales. În decursul a trei ani de existență, membrii săi au desfășurat 22 de intervenții de punere în siguranță a unor monumente în mai multe județe, de la biserici la turnuri de apărare, de la mori de apă la halte CFR, de la conace și până la simple porţi. Pe lângă restaurarea monumentelor, cei care au iarăși de câștigat din proiect sunt chiar voluntarii implicați, tinerii dornici să învețe tehnici de intervenție pe monumente prin reactivarea meșteșugurilor. Abia așteptăm să vedem obiectivele salvate, o parte dintre ele cu contribuția campaniei PROFI. 

Ce rămâne cu adevărat în urmă sunt efectele acestor proiecte, răsplata pentru devotamentul oamenilor implicați, fiorii de fericire pe care îi au beneficiarii finali ai acestor proiecte. Dincolo de investiția financiară, implicarea în aceste proiecte contribuie la o lume mai empatică, mai solidară, mai echitabilă.


“Toate proiectele, indiferent din ce domenii provin, ne aduc pe noi toți pe un teritoriu afectiv și reflexiv de implicare în dezbaterea lor, și într-un un spațiu în care cei vizați (copii, adolescenți, alte categorii sociale) se pot simți mai bine reprezentați. Astfel, poveștile lor devin mai puternice prin vocea PROFI, iar în ce ne privește, acest proiect probează generozitatea comunității în care trăim, PROFI aflându-se în relație directă cu oamenii din fiecare comunitate în care suntem prezenți” declară Daniel Cîrstea – Director General PROFI. 

Acum, la sfârșit de campanie, ne îndreptăm mulțumirile către voi, toți cei care ați votat scanându-va bonurile fiscale în magazinele PROFI din dorința de a întinde o mână de ajutor celor mai puțin norocoși. Campania de anul acesta s-a încheiat dar vom continua să susținem proiectele noastre de suflet, pentru un mâine mai bun.

Urmăriți-ne în continuare pe platforma www.unmainemaibun.ro;